Pe ce și-au cheltuit românii banii în primele luni din 2021. Câți au făcut și economii

de: Cătălina Burghelea
05 10. 2021

Românii cheltuie destul de mulți bani lunar pe lucruri necesare traiului zilnic. Coșul de cumpărături este din ce în ce mai scump, iar economii sunt tot mai greu de făcut. Pe ce au dat banii cel mai mult românii în primele luni din 2021?

Pe ce s-au dus banii românilor în primele luni din 2021?

O bună parte din salariul nostru se duce pe mâncare. Aproape 35% din venituri, potrivit ultimelor date oferite de Institutul Național de Statistică (INS). Abia după ce plătim şi utilităţile, transportul şi cele necesare pentru întreţinerea locuinţei, locuitorii României alocă bani pentru sănătate sau educație. Cu toate că veniturile medii lunare ale unei familii au crescut în al doilea trimestru din acest an cu 496 de lei, față de aceeași perioadă din 2020, cheltuielile s-au majorat și ele cu 546 de lei.

INS spune că, în al doilea trimestru al acestui an, unei familii din România i-a intrat în portofel, în medie, suma de 5.230 de lei. La această sumă se adaugă încă 343 RON, care reprezintă venituri în natură, cum ar fi carnea, ouăle, fructele și legumele produse în gospodăria proprie. La un calcul rapid, veniturile medii totale pe gospodărie au fost de 5.573 de lei, în creștere cu aproape 10% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Mulți nu reușesc să facă economii

Deși veniturile au crescut, românii tot nu reușesc să pună bani deoparte. Există și o explicație. Prețurile la alimente sunt din ce în ce mai mari. Astfel, în lunile aprilie, mai și iunie ale anului 2020, cheltuielile totale ale unei familii s-au ridicat la aproape 4.163 de lei.

Situația s-a înrăutățit în 2021, deoarece cheltuielile au crescut cu peste 13%, până la 4.709 lei. Altfel spus, cheltuielile unei familii au reprezentat 85% din veniturile totale. Cei mai mulți bani se duc pe mâncare, bunuri nealimentare, plata facturilor și pe impozitele către stat, adică aproape jumătate din cheltuielile totale și cu 85 de lei mai mult față de perioada similară a anului trecut.

Românii nu uită că trebuie să se și îmbrace, dar să se și încalțe, o sumă destul de importantă este destinată shopping-ului, dar și tutunului sau băuturilor alcoolice. 

Câți bani cheltuie pe o casă nouă

În schimb, românii sunt reticenți în a cumpăra o nouă locuință sau teren. Doar 0,5% din cheltuieli au fost direcţionaţi către o asemenea investiţie. Şi mai puţini bani au scos românii din buzunar pentru educaţie, doar 0,4 procente!

În ceea ce privește timpul liber, sportul sau cultura, suma cheltuită, în medie, de o familie a fost de două procente, în timp ce pentru sănătate, românii au cheltuit 5,7% din salariu.

Veniturile totale medii ale unei familii în 2020 și 2021, pentru aceeași perioadă, arată cam așa:

aprilie – iunie 2021: 5573 lei

aprilie – iunie 2020: 5077 lei.

Cheltuielile totale medii ale unei familii pentru 2020 și 2021 (în aprilie – iunie) au fost următoarele:

aprilie – iunie 2021: 4709 lei

aprilie – iunie 2020: 4163 lei. 

Mâncarea și băutura ocupă primele locuri

Pe primul loc sunt situate mâncarea și băuturi nealcoolice (34,9%), urmare de întreţinere şi utilităţi (13,7%), băuturi alcoolice și tutun (8,5%). Pe îmbrăcăminte și încălțăminte, românii au cheltuit 8,2% din salariu, în timp ce pe recreere, sport și cultură, doar 2%. Ultimele locuri sunt ocupate de investiții și educație (0,5%, respectiv 0,4%).