Pe ce loc va termina Simona Halep anul 2019. Care sunt sportivele din România care au prins Top 100 WTA

Autor: Claudiu Surmei - 11:00, 12 nov. 2019
Simona Halep termină anul 2019 pe locul 4 în clasamentul WTA

Simona Halep va termina anul 2019 pe locul 4 în clasamentul WTA, cu 5.462 de puncte, peste Bianca Andreescu. Sportiva canadiană de origine română se află pe locul 5 în ierarhia feminină, cu 5.191 de puncte. În top 100 se mai află în acest moment doar două sportive românce: Sorana Cârstea (locul 74, cu 822 de puncte) și Irina Begu (locul 98, cu 669 de puncte).

Simona Halep termină anul 2019 pe locul 4 în clasamentul WTA

Ashleigh Barty va încheia anul 2019 în fruntea ierarhiei feminine, cu 7.851 de puncte, în timp ce Karolina Pliskova va rămâne pe poziția a doua, cu 5.940 de puncte. Podiumul va fi completat de Naomi Osaka (5.496 de puncte), iar Simona Halep va fi pe 4, cu 5.462 de puncte. Românca a câștigat în 2019 din tenis aproape 7 milioane de dolari și a ajuns în total la peste 35 de milioane de dolari câștigați în întreaga sa carieră. Iată cum va arăta top 10 WTA la finalul anului:

  1. Ashleigh Barty – 7.851 puncte
  2. Karolina Pliskova – 5.940 puncte
  3. Naomi Osaka – 5.496 puncte
  4. Simona Halep – 5.462 puncte
  5. Bianca Andreescu – 5.192 puncte
  6. Elina Svitolina – 5.075 puncte
  7. Petra Kvitova – 4.776 puncte
  8. Belinda Bencic – 4.685 puncte
  9. Kiki Bertens – 4.245 puncte
  10. Serena Williams – 3.935 puncte

Simona Halep, a 300-a săptămână consecutivă în top 10 WTA

Locurile ocupate de sportivele din România în clasamentul WTA

  • Sorana Cârstea – 822 puncte – locul 74
  • Irina Begu – 669 puncte – locul 98
  • Mihaela Buzărnescu – 596 puncte – locul 110
  • Patricia Țig – 593 puncte – locul 111
  • Monica Niculescu – 561 puncte – locul 116
  • Ana Bogdan 459 puncte – locul 135
  • Irina Bara 367 puncte – locul 162
  • Elena Ruse 330 puncte – locul 182

Clasamentul câștigurilor în anul 2019

  • Ashleigh Barty – 11.307.587 de dolari
  • Simona Halep – 6.962.442 de dolari
  • Naomi Osaka – 6.788.282 de dolari
  • Bianca Andreescu – 6.504.150 de dolari
  • Elina Svitolina – 5.666.340 de dolari
  • Karolina Pliskova – 5.138.077 de dolari
  • Serena Williams – 4.310.515 de dolari
  • Kiki Bertens – 4.208.026 de dolari
  • Belinda Bencic – 4.113.075 de dolari
  • Petra Kvitova – 3.724.430 de dolari

Simona Halep și-a fixat obiectivul pentru anul 2020. Campioana de la Wimbledon și-a propus să aducă României o medalie la Jocurile Olimpice de anul viitor.

„Sunt nerăbdătoare să văd ce îmi rezervă 2020. Obiectivul principal e Olimpiada. Sper să câștig o medalie. O să joc toate trei probele și bineînțeles un Grand Slam e binevenit”, a declarat Simona Halep.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI