Paul Ipate l-a întrebat pe Cătălin Măruță câți bani a luat să spună că are covid-19. Răspunsul l-a uimit
Actorul Paul Ipate a fost prezent astăzi în emisiunea ”La Măruță”, de la Pro TV, unde a vorbit despre inițiativa de a-și dona ziua de naștere, despre noile proiecte, dar mai ales perioada în care el și soția Cătălina Grama au avut COVID-19. Tot aici, în spirit de glumă, cât și de protest față de speculațiile izvorâte după ce persoanele publice au început să se îmbolnăvească, i-a adresat o întrebare lui Cătălin Măruță, care a răspuns cu aceeași monedă.
Paul Ipate, întrebare către Cătălin Măruță: „Câți bani ai luat să spui că ai COVID-19?”
„Am postat pe Facebook, înainte de ziua mea, dacă oamenii vor să-mi facă un cadou, să doneze pentru un caz. Cât despre profesie, am un rol, apoi, dacă ne merge bine, mai am un rol anul ăsta. Mai e un remake la care am fost prezent. A ieșit extraordinar, senzațional.
Este un film despre cât de înstrăinați am început să fim în ziua de astăzi din cauza telefoanelor. Acum, de exemplu, eu am stat trei ore și puțin pe telefon din nouă ore de când m-am trezit. Din păcate, mai ales acum în pandemie, lucrăm foarte mult pe telefon, pe tehnologie.
„Am frigiderul plin…”
Am și un proiect online, l-am gândit acum. Totul pleacă de la ideea de spirit civic și o vezi astăzi la tot pasul. Hărțuire, probleme, nimeni nu se bagă. Atunci, am zis să construiesc ceva pe principiul invers, lupul moralist. O să iau situații în care o să propun oamenilor să facă fix invers de ceea ce trebuie. Dacă nu transmitem mai departe și nu iese din nou spiritul civic, nu o să iasă nici la alții. Asta spune mult despre noi și despre spiritul civic.
Auzi, dar tu câți bani ai luat ca să spui că ai? Glumesc. Eu chiar nu am zis nimănui despre boală. Am o grămadă de prieteni care au fost acuzați de treaba asta. Nici nu mai contează acum. Nu mai vreau să vorbesc despre asta. Și așa am frigiderul plin”, a spus Paul Ipate la Pro Tv.
„Suntem la televizor. Vorbim după”, a replicat Măruță, în glumă.