Patru vasluieni au luat 1,7 milioane de euro de la stat. Cum au păcălit autoritățile că au 1.200 de copii!

de: Ioana Bucur
17 09. 2020

Au pretins că au, împreună, 1.200 de copii și au primit o sumă uriașă de bani de la stat. Cum au reacționat autoritățile când și-au dat seama cum au fost păcălite de cele două cupluri din Vaslui.

Patru vasluieni au reușit să convingă autoritățile că au 1.200 de copii

O nouă fraudă rușinoasă ce îi are ca protagoniști pe români a fost descoperită de autoritățile franceze. Patru vasluieni au reușit să ia aproape 1,7 milioane de euro de la stat printr-o metodă inedită. Cum? Își făceau dosare false de maternitate. Când și-au dat seama că pot face și mai mulți bani, au început să păcălească femei însărcinate.

Cei patru români din Vaslui au ajuns în Franța în anul 2017. S-au înscris în evidențele statului susținând că sunt contractori independenți în sectorul recuperãrii metalelor si a deșeurilor. Cu alte cuvinte, strângători de fier vechi și alte materiale reciclabile. Femeile au rămas însărcinate la scurt timp după și nu au așteptat orea mult până să ceară alocațiile cuvenite, scrie Vremea Nouă. În Franța, familiile cu doi copii primesc 130 de euro lunar, în timp ce gospodăriile cu trei copii primesc 300 de euro în fiecare lună. Apoi, pentru fiecare nou copil, statul oferă câte 150 de euro. Românii și-au dat seama că ar putea câștiga o avere.

Patru vasluieni au luat 1,7 milioane de euro de la stat. Cum au păcălit autoritățile că au 1.200 de copii! (sursa: Vremea Nouă)

Căutau femei sărace, le plăteau să rămână însărcinate, apoi luau banii de la stat 

 Pentru că era imposibil să făcă zeci, sute sau chiar mii de copii și într-un timp relativ scurt, cei patru au conceput un plan șocant. Vasluienii au început să colinde prin Franța, căutând femei sărace, provenite din estul Europei. Inițial, le plăteau ca să rămână însărcinate, apoi păstrau o bună parte a banilor dați de stat. N-au fost mulțumiți nici așa. În cele din urmă, au ajuns să folosească cărți de identitate și certificate de naștere românești false pe care funcționarii francezi le acceptau fără o minimă verificare, sub pretextul că deținătorii erau nomazi iar meseria le cerea să umble tot timpul.

„Este vorba de douã cupluri de români, care pe baza unor dosare false, au declarat 1.200 de sarcini fictive si care au primit peste un milion de euro. Au început prin a face asta în nord și apoi au ajuns sã o facã si în est, în apropiere de Strasbourg, unde au strâns câteva sute de mii de euro”, a dezvăluit avocatul Charles Prats pentru publicația franceză. ladepeche.fr.

În ciuda faptului că românii au încercat să își piardă urma, mutându-se dintr-o regiune în alta a Franței, au fost, în cele din urmă, de autorități. . Cuplurile au fost arestate în aprilie anul trecut, iar o parte din bani au fost recuperati. O altã sumã a fost investitã în proprietãti din România.