Pastor din Suceava, arestat după ce și-a violat copiii. La ce orori i-a supus
Un caz tulburător a șocat întreaga comunitate din localitatea suceveană Valea Bourei, acolo unde o față bisericească și-a violat copiii și i-a supus la cazne cum doar în filmele de groază mai vedem.
Pastor din Suceava acuzat că și-a bătut și violat copiii
Un pastor neoprotestant din Suceava, tată a nu mai puțin de 8 copii, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, după ce și-a violat, bătut și expoatat prin muncă copiii. Ororile au ținut timp de șapte ani de zile, până când pe fir au intrat procurorii.
Bărbatul din satul Valea Bourei, comuna Dolhești, a fost arestat preventiv la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni din a doua jumătate a lunii iulie, iar acum a fost trimis în judecată, tot în stare de arest preventive, scrie Monitorul de Suceava. Acesta și-a torturat copiii, i-a pus la munci grele, inclusiv noaptea și pe ploaie, iar dacă nu făceau exact ce spunea tatăl lor, copiii erau lăsați fără mâncare zile întregi. În lus, și-a violat toate fiicele.
Corecții sângeroase și violuri asupra copiilor săi
Faptele de care este acuzat bărbatul i-a șocat până și pe anchetatori. ”În sarcina acestuia s-a reținut faptul că în perioada 2014 – iulie 2020 a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru de sex feminin şi unul de sex masculin, cărora le aplica lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie – uneori şi pe timp de noapte şi ploaie, le aplica corecţii prin privare de hrană, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, în contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una din fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu aceasta şi cu celelalte trei fiice”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Înainte ca tatăl să fie arestat, mama și cei cinci copii minori au fost duși de cei de la Direcția de Protecție a Copilului Suceava într-un centru de adăpostire a victimelor violenței domestice.