Pasajul Unirii, închis luni, între orele 23:30 – 05:00. Au fost anunţate lucrări de mentenanţă
În ultima perioadă, de la reabilitare, în Pasajul Unirii au avut loc, cel puțin, trei mari accidente, unul dintre ele având un mort și alte 22 de persoane rănite. În acest context, Primăria Sector 4 anunță închiderea pasajului în intervalul orar 23:30 – 05:00, în această noapte pentru noi lucrări, iar circulația va fi închisă pe ambele sense ale pasajului.
Accidentele și bilanțul dramatic
După o lungă perioadă, în care nu s-a mai făcut nimic, Primăria Sector 4 lua decizia de a reabilita celebrul pasaj de la Unirii. În planul de reabilitare au fost prevăzute izolațiile interioare, ceea ce a determinat micșorarea înălțimii plafoanelor, dar și instalarea la intrarea în pasaj a unor limitatoare de înălțime.
Din păcate, lucrările au adus și mari probleme, multe dintre ele soldându-se cu accidente. Cel mai dramatic a fost cel din 23 decembrie, accident în urmă căruia un pasager al unui autocar cu turiști greci a decedat, iar alți 22 de pasageri aveau să fie răniți grav.
De când a fost reabilitat, acesta a fost accidentul soldat cu cele mai multe victime, dar culmea, la nici o săptămână, un alt incident avea să se producă în Pasajul Unirii, cu un transportator de marfă care a rămas blocat la jumătatea traseului, tocmai datorită plafonelor pasajului, mult subdimensionate față de construcția inițială.
Primăria Sector 4 anunță că Pasajul Unirii va fi închis luni, între orele 23:30 – 05:00
Numărul din ce în ce mai mare de incidente, se pare, a determinat administrația locală să închidă din nou Pasajul Unirii pentru lucrări de reabilitare. Conform anunțului primăriei, lucrările se vor derula în această noapte, în intervalul orar 23:30 – 05:00, pe ambele sensuri fiind închis accesul autoturismelor.
Noile reabilitări, conform deciziei PS4, implică și semnalizarea unor noi restricții pentru autovehiculele mai mari de 3,5 tone, acesta fiind unul din motivele pentru incidentele din ultima perioadă. Comunicatul PS4 avea să fie publicat în urmă cu 3 zile, pe 20 ianuarie, în care se face următoarea precizare:
„Specialiști ai Universității Tehnice de Construcții București și ai Brigăzii de Poliție Rutieră, cu zeci de ani de experiență în domeniul semnalizării și avertizării rutiere, au întocmit noul plan de măsuri suplimentare de semnalizare a înălțimii maxime admise de 3,5 metri, pentru circulația vehiculelor prin Pasajul Unirii.
Conform acestui document, aprobat ieri, 19 ianuarie a.c., în Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, la cele două intrări în pasajul rutier vor fi montate noi porți de presemnalizare a înălțimii maxime admise, ce vor fi corelate cu senzori electronici de măsurare a înălțimii, camere video și cu panouri informative de tip LED.”, se spune în comunicatul PS4.
În documentul publicat se precizează că în perioada lucrărilor de reabilitare s-a luat decizia de a implementa la intrarea în Pasajul Unirii, porți de presemnalizare. Prima poartă, se arată în comunicat, „va fi montată chiar în apropierea intersecției cu bulevardul Mărășești, adică la aproximativ 160 de metri în fața porții de gabarit. Această construcție va fi reprezentată de un cadru metalic de forma literei L întoarsă, va purta semne de limitare a înălțimii maxime admise, precum și lanțuri atârnate până la 3,5 metri deasupra carosabilului, cu rol de avertizare sonoră de depășire a gabaritului. ” (vezi galeria)
„Ca noutate, aceasta va avea în componență camere video și senzori electronici de înregistrare a depășirii de gabarit. În cazul depășirii limitei de înălțime, senzorii vor transmite informația către cea de-a doua poartă de presemnalizare, ce va fi montată la aproximativ 130 de metri înaintea porții de gabarit. Poarta va purta, pe lângă semnele de limitare a înălțimii, panouri electrice de informare, pe care va fi afișat numărul de înmatriculare al vehiculului cu înălțimea mai mare de 3,5 metri, precum și traseul de urmat pentru a ieși de pe benzile de intrare în pasaj. ”, se mai arată în comunicat.