Părinții șoferului drogat din 2 Mai, primele declarații despre tragedia comisă de fiul lor. Ce le transmit familiior îndoliate
Părinții lui Vlad Pascu, tânărul de 19 ani implicat în tragicul accident de la 2 Mai, au reacționat pentru prima dată în fața presei prin intermediul unui comunicat transmis către HotNews.ro. Ce mesaj au transmis părinții lui Vlad Pascu?
Părinții criminalului din 2 Mai, regrete sincere pentru famiile zdrobite de durere
Prin intermediul unui comunicat transmis către presă, Miruna și Mihai Pascu și-au exprimat profundele lor sentimente de durere și șoc față de tragedia în care fiul lor a fost implicat.
În mesajul exprimat către o țară întreagă, dar în special pentru părinții care și-au pierdut cei doi copii, ei au subliniat că nu există cuvinte care să poată exprima în întregime suferința și durerea pe care o trăiesc în aceste momente.
Evenimentul tragic, care a dus la pierderea a două vieți tinere, le-a marcat existența, iar acum, tot ce pot face este să ofere sprijin pentru familiile îndurerate și să dea asigurări că nu-și vor proteja fiul de consecințele legale ce vor urma. Părinții lui Vlad Pascu au subliniat că sunt conștienți de gravitatea faptelor fiului lor și că nu încearcă să îl „ferască” de răspundere.
„Căutăm să găsim un echilibru și dorim să ne oferim sprijinul și susținerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate.
Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercăm să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale.
Credem că este nevoie de comunicare, echilibru și de a găși o soluție pentru a da prioritate urgențelor medicale prezente.
Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale ,,ușoară,, pentru a ieși din ce avem de dus că părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”, au declarat părinții în comunicatul lor.
Ce sprijin le oferă familiilor în suferință
Reacția părinților lui Vlad Pascu subliniază un sentiment de responsabilitate și empatie față de familiile celor doi tineri decedați în urma accidentului. În plus, ei au menționat că intenționează să ofere sprijin pentru tratamentele medicale necesare pentru familiile victimelor, exprimându-și astfel dorința de a contribui câtuși de puțin la ameliorarea suferinței celor afectați de această tragedie.