Părinţii care vor primi mai mulţi bani din aprilie. Este vorba despre 640 de lei, condiţiile de acordare

de: Ștefan R. Apostol
29 03. 2024

Exact ca anul trecut, pe aceeași vreme, și în 2024 vorbim de părinţii care vor primi mai mulţi bani din aprilie, fiind vorba despre 640 de lei. Citește mai departe și vezi despre ce este vorba, dar și care sunt condiţiile de acordare a sumelor.

Ministerul Finanșelor anunță care sunt părinţii care vor primi mai mulţi bani din aprilie

Anul trecut, în această perioadă, guvernul anunța reşterea valorii tichetelor de creşă, la momentul aprilie 2023 ajungând la 600 de lei, de la 570 de lei cât era în martie același an, ulterior ajungând la 620 de lei. De altfel, prin Ordonanța de ministru din 2021, se stabilea ca în fiecare an, înainte de 1 aprilie, să se modifice valoarea acestor tichete de creșă, cu cel mult 30 de lei.

Plecând de această premisă, în 19 martie a.c., actualul ministru de Finanțe a emis un nou ordin prin care se modifică valoarea sumelor acordate sub forma de tichete de creșă, de la 620 de lei, cât era până la momentul emiterii OMF 497/martie 2024, și OMM 660/februarie 2024, la 640 de lei, cu alte cuvinte o creștere cu 20 de lei, față de suma stabilită anul trecut.

În același ordin emis pe 19 martie 2024 se precizează și care sunt părinţii care vor primi mai mulţi bani din aprilie, și anume toți acei angajați, bugetari sau din cadrul companiilor private, care nu beneficiază de concediu de creștere a copilului, și nici de acea indemnizație pentru creșterea copilului de până la vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani, dacă minorul este declarat ca având un handicap.

Ordinul ministrului precizează și condiţiile de acordare

Publicat deja în Monitorul Oficial, noul ordin de ministru, ca și până acum, precizează în mod clar care sunt condiţiile de acordare a sumelor aferente acestor tichete de creșă, după cum urmează:

„Art. 1. — „Pentru semestrul I al anului 2024, începând cu luna aprilie 2024, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creșă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 640 lei.

Art. 2. — Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2024, respectiv august 2024 și septembrie 2024”, se arată în ordin.”, se arată în noul OMF 497/martie 2024.

Statul va oferi și tichete culturale în 2024

Așa cum anunțau la începutul anului, autoritățile guvernamentale vor să acorde anumitor români și tichete culturale în 2024, iar în baza proiectului inițiat de Ministerul de Finanțe, valoarea acestora poate ajunge la 210 lei pe lună.

Aceste tichete ar trebui să intre în posesia angajaților tot din luna aprilie a acestui an, și mai trebuie reamintit că în 2023, în aceeași perioadă, valoarea tichetelor culturale a fost de maximum 210 lei/lună și maximum 420 lei/eveniment.