Părăsit de familie și de prieteni, un cunoscut jurnalist sportiv a fost găsit la șapte luni după ce a murit. Medicii au spus că trupul era „mumificat”
Doliu în presa mondială, după decesul unui cunoscut jurnalist de sport din Italia. Medicii au transmis că Pier Attilio Trivulzio a murit încă din luna august a anului trecut. Decesul său a fost descoperit atât de târziu pentru că omul trăia izolat și nu era vizitat de prieteni sau de cei din familie.
Un cunoscut jurnalist sportiv din Italia a fost găsit la șapte luni după ce a murit
Jurnaliștii de sport din Italia își plâng un fost coleg de breaslă care a murit la 83 de ani. Circumstanțele în care s-a produs decesul au provocat și mai multă amărăciune. Pier Attilio Trivulzio s-a stins acum șapte luni, dar s-a aflat atât de târziu pentru că cei care îl cunosc nu îl vizitau. Nici cei din familie nu îi acordau prea multă atenție. Era căsătorit și avea și un fiu, care lucrează în Anglia, așa că locuia singur.
Corriere della Sera scrie că Pier Attilio Trivulzio a murit, în apartamentul său din localitatea Novara, din cauza naturale. Autoritățile au intervenit după ce jurnalistul Marco Pirola a spus că nu mai reușea să-l contacteze. Ultima oară au vorbit în anul 2020, când Trivulzio i-a cerut ajutorul pentru a-și încărca telefonul mobil. După aceea a încercat să dea de mai multe ori de el, dar nu a reușit, iar în cele din urmă proprietarii imobilului și autoritățile au intrat în apartamentul acestuia.
Medicii care s-au ocupat de necropsie au concluzionat au spus că trupul era „mumificat” și că, foarte probabil, decesul a survenit în luna august a anului 2022. Pier Attilio Trivulzio era născut în 1940 și a fost jurnalist de Formula 1 care a colaborat cu mai multe publicații cunoscute din Italia. Foștii colegi îi spunea „Pat”.