Paradisul aproape de România cu piscine naturale. E a opta minune a lumii, cât costă să faci baie în apă, în 2024
Turcia este destinația turistică a multor români. Cu o varietate de opțiuni, este una dintre cele atractive destinații. Aici se află și a opta minune a lumii, un loc cu adevărat spectaculos pe care trebuie să-l vizitați.
Cel mai vechi spa din lume
Turcii consideră această locația a opta minune a lumii. Este vorba despre Pamukkale. Aici veți găsi piscine naturale, de culoare albă, terasate în calcar, cu apă termală. Unii spun că este cel mai vechi spa din lume.
Se spune că în Pamukkale venea Cleopatra, regina Egiptului, pentru a-și menține frumusețea. Costă doar 10 euro să faceți o baie în apele termale cu o temperatură de 37 de grade.
Este un loc care vă va oferi o energie aparte. Terasele naturale sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO din anul 1998. Perioada perfectă de a vizita Pamukkale este septembrie – octombrie, deoarece aici vara sunt înregistrate 50 de grade Celsius.
Destinația de vis se află în vestul Turciei, la circa 20 de kilometri de Denizli. De asemenea, se crede că aceste ape termale oferă proprietăți vindecătoare. Oamenii din întreaga lume călătoresc aici în fiecare an și rămân uimiți de peisajele uluitoare.
Vizitatorii se pot plimba în aer liber pe unele zone ale travertinurilor care conțin piscine mici în formă de terasă, dar pentru a intra, trebuie să-și scoată pantofii și șosetele înainte de a intra.
De ce Pamukkale riscă să sece
Faimoasa atracție din Turcia care atrage zilnic mii de turiști riscă să sece, spun specialiștii. Situl natural din sud-vestul țării este alcătuit din travertin, un tip de calcar format din dizolvarea calciului alb pur de către apă.
Formațiunile stâncoase s-au format în urma cutremurelor, care au scos la suprafață apele termale, dar unele bazine conțin apă adusă artificial în scop turistic. Gestionarea acestor resurse de apă reprezintă o problemă de peste două decenii în această zonă.
O serie de investigații arată că folosirea și exploatarea necontrolată a apei care ajunge în travertin poate cauza secarea bazinelor. Scăldarea în aceste bazine naturale este o tradiție de sute de ani.
Cu toate acestea, atracția turistică a ajuns într-un punct critic în ultimii ani. Apele termale din Pamukkale au devenit atât de populare în rândul turiștilor, iar utilizarea piscinelor au afectat într-un mod negativ locul.
Una dintre cele mai dăunătoare măsuri care duc la distrugerea Pamukkale a fost construirea unei rampe de asfalt pentru a permite mașinilor accesul la formațiune.
De asemenea, apa sitului a fost folosită pentru umplerea piscinelor hotelurilor construite deasupra, iar turiștilor le este permis să folosească săpun și creme în bazinele naturale.