Papa Francisc, mesaj după atacurile din Israel și Fâșia Gaza. Ce a transmis liderul de la Vatican
Papa Francisc face apel la pace pentru Orientul Mijlociu, după ce violențele sunt în creștere, iar zeci de copii au murit în conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza.
Papa Francisc, mesaj după atacurile din Israel și Fâșia Gaza
Liderul de la Vatican spune că situația este teribilă și inacceptabilă , asta după ce mai bine de 200 de persoane au murit în urma atacurilor. În timpul mesajului tradițional de duminică, Papa Francisc a lansat un nou apel la pace în Orientul Mijlociu.
„Urmăresc cu mare îngrijorare ceea ce se întâmplă în Ţara Sfântă în aceste zile. Ciocnirile armate violente dintre Fâşia Gaza şi Israel s-au intensificat şi riscă să escaladeze într-o spirală a morții şi a distrugerii. Prea mulţi morţi nevinovaţi, chiar şi copii, acest lucru fiind teribil şi inacceptabil. Moartea lor este un semn că nu vrem să construim viitorul, ci vrem să-l distrugem,” a spus Papa Francisc, potrivit Mediafax.
El a vorbit despre egalitate și a spus că astfel de conflict creează o rană gravă în fraternitatea dintre cetățeni. Papa Francisc a făcut apel la calm și cere celor care au responsabilitate să oprească ciocnirea armelor.
„Unde vor duce ura şi răzbunarea? Ne gândim cu adevărat la construirea păcii prin distrugerea celuilalt? Dumnezeu a creat fiinţe umane egale. În numele lui Dumnezeu, fac apel la calm şi le cer celor care au responsabilitatea pentru aceasta să oprească ciocnirea armelor şi să parcurgă cărările păcii, tot cu ajutorul unităţii internaţionale,” a adăugat Papa Francisc.
Statele Unite au intervenit în conflict
Statele Unite a trimis un emisar pentru a media conflictul cu palestienienii. Hady Amr va discuta cu oficiali israelieni, palestinieni și de la Organizația Națiunilor Unite pentru a ajunge la un armistițiu.
Ambasada americană la Ierusalim a publicat pe Twitter o fotografie cu momentul în care Amr ajunge în Israel.
„Va sublinia nevoia de a lucra pentru revenirea la calm, cu recunoașterea dreptului Israelului de a se apăra. Israelienii și palestinienii merită în mod egal libertate securitate, demnitate și prosperitate”, a scris ambasada alături de fotografie.
Conflictul dintre Fâșia Gaza și Israel a ajuns până în Cisiordania, unde 10 palestinieni au fost uciși în confruntările cu forțele israeliene.