Panică pentru gravida Rihanna. Ce o sperie cel mai mult, acum că este însărcinată

de: Ana Chivu
13 04. 2022

Ce temeri are Rihanna în perioada aceasta? Celebrul star internațional a surprins pe toată lumea cu anunțul că va avea un copil. Cântăreața a povestit că lucrurile pe care le-a auzit de la alte femei au lăsat-o pe gânduri. De ce detaliu îi este frică cel mai tare? ,,Nu pot să zic că am planificat. Dar în niciun caz nu am fost împotriva”, a mărturisit solista despre momentul în care a aflat că este însărcinată.

Ce o sperie cel mai tare pe Rihanna: solista are o frică în perioada sarcinii

Rihanna a făcut noi dezvăluiri despre sarcină. Solista a mărturisit că sarcina ei nu a fost deloc una planificată, dar nici nu era împotriva acestui eveniment, mai cu seamă că se simțea pregătită.

Vedeta în vârstă de 34 de ani a mărturisit că totul s-a schimbat după ce a auzit mai multe povești de la alte femei despre depresia postpartum.

Cântăreața s-a simțit ,,speriată” de faptul că ar putea să se simtă ,,scăpată de sub control” atunci când va da naștere primului ei copil, scrie Daily Mail.

Ea nu a ezitat să îi arate imediat iubitului ei rezultatul testului de sarcină, iar chiar în următoarea dimineață făcea o vizită la cabinetul medicului.

„Nu pot să zic că am planificat. Dar în niciun caz nu am fost împotriva. Nu știu când sunt la ovulație și alte lucruri de genul. Doar ne-am distrat. Apoi am văzut rezultatul testului. Nu am pierdut timp. L-am chemat și i-am arătat. Apoi în dimineața următoare am fost în cabinetul medicului și așa a început povestea noastră”, a spus Rihanna.

,,Mama mea s-a descurcat cu mine și frații mei”

Starul a vorbit și despre planurile pe care le are pentru ziua în care va naște. Ea a glumit cu faptul că toți prietenii și familia vor sta într-un autobuz parcat lângă spital.

Pe lângă temerile care pare că s-au instalat deja în mintea sa, artista a spus că va continua să se ocupe de afacerile sale și după ce va da naștere primului ei copil.

„Echilibrul a fost una dintre cele mai mari provocări ale vieții mele. Iar acum va intra în joc un alt om. Cu toate acestea, am afaceri care nu se vor conduce singure.

Mama mea s-a descurcat cu mine și frații mei fără să aibă resursele pe care le am eu, așa că voi face față cu siguranță. Cum va fi? Nu știu sigur”.