Până la ce grad de rudenie sunt interzise căsătoriile în România. Sigur nu știai asta
Deși pare ciudat atunci când auzim de astfel de căsătorii, din păcate ele există, nu în România, dar în alte colțuri de lume. Dar genul acesta de mariaje, în aproape toate statele lumii, sunt interzise, iar legislațiile precizează și până la ce grad de rudenie sunt interzise căsătoriile, inclusiv în România.
Căsătoria între verișori recunoscută în anumite state ale lumii
Înainte de a vorbi de genul acesta de mariaj, trebuie săs tabilim, dacă mai este cazul, care este definiția general valabilă a termenului de grad de rudenie. Conform definiției, „Rudenia” este termenul utilizat pentru a descrie o ascendență comună între indivizi din aceeași generație sau din generații diferite.
În schimb, o familie este legată prin strămoși, căsătorie sau adopție și împarte viața împreună. Familiile pot lua mai multe forme, astfel că, un tip de familie este familia nucleară, care se caracterizează prin faptul că doi părinți cresc împreună un copil sau mai mulți copii, iar tiparele de reședință pot, de asemenea, să difere între familii, după cum urmează:
- Patrilocalitatea: se referă la o familie care alege să locuiască cu familia de origine a soțului sau în apropierea acesteia,
- Matrilocalitatea: se referă la persoanele care locuiesc cu sau în apropierea familiei de origine a soției.
În ceea ce privește linia de descendență a familiei, aceasta poate fi trasată în unul dintre cele trei moduri:
- Descendența patrilineală: accentul se pune pe strămoșii de sex masculin,
- Descendența matrilineală: accentul se pune pe strămoșii de sex feminin,
- Descendența bilaterală: se pune accentul pe ambele sexe în mod egal.
Acum, revenind la ceea ce vrem să clarificăm, putem spune că acest de mariaje, între veri, făcând parte din aceeași familie, este recunoscută, surprinzător, în anumite state. Căsătoria între verișori este o formă de căsătorie consangvină, cu alte cuvinte două persoane înrudite prin sânge, și este legală în Regatul Unit, iar aproximativ 25% din toate căsătoriile între verișori din Regatul Unit au loc în rândul majorității etnice albe.
Căsătoria între verișori apare mai frecvent și este obișnuită, în diferite grade, în rândul persoanelor de origine pakistaneză, din Bangladesh și din Orientul Mijlociu, precum și în rândul unor grupuri de origine indiană, la irlandezi și în cadrul unor populații de refugiați. La nivel mondial, cel puțin 20 % din populația globală trăiește în comunități care preferă să se căsătorească cu rude apropiate, iar cel puțin 8,5 % din toate nașterile sunt din cupluri consangvine.
Vezi și: Gradele de rudenie și afinitate, potrivit Codului Civil. Când este interzisă căsătoria
Până la ce grad de rudenie sunt interzise căsătoriile în România
Deși, așa cum spuneam, în anumite state genul acesta de mariaj este acceptat, conform Codului Civil din România, „căsătoria între rude în linie dreaptă și, de asemenea, între rude în colateral linie până la gradul al patrulea inclusiv sunt interzise”.
Cu toate acestea, din motive întemeiate, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi autorizată prin instanța de tutelă în a cărei jurisdicție locuiește persoana care solicită aprobarea, se mai arată în Codul Civil. Conform explicațiilor din legislație, instanța poate decide în baza unui aviz medical special dat în acest sens, dacă cei doi se pot căsători.
În același timp, în conformitate cu legislația Codului Civil, renunțarea la familie este acordată de către instanța de tutelă, în timp ce în Codul familiei, art. 6. alin. 2, „căsătoria între rudele celui de-al patrulea grad ar putea fi acceptată de către Comitetul Executiv al Primăriei Municipiului București sau al județului în care locuia persoana care a cerut aprobarea”.
Aceste prevederi sunt aplicabile și în cazul adopției. Prin urmare, în conformitate cu prevederile din Codul Civil, „căsătoria este interzisă atât între persoanele care au devenit rude prin adopție, cât și între cele a căror rudenie naturală a încetat prin efectul adopției”.