Până când se vor acorda tichetele sociale de 250 de lei. Suma ar putea să scadă la jumătate în următorii ani
Guvernul a lămurit până când se vor acorda tichetele sociale de 250 de lei. Autoritățile au venit cu acest program pentru a sprijini familiile cu posibilități reduse. Mai exact, voucherele alimentare sunt acordate celor cu venituri mici și sunt încărcate pe card o dată la fiecare două luni. Ele sunt menite să ajute persoanele vulnerabile și pot fi folosite doar pentru a cumpăra alimente sau mese calde.
Voucherele sociale
Persoanele singure sau familiile cu venituri reduse beneficiază de sprijin financiar din partea statului pentru achiziționarea de alimente, sub forma unor tichete sociale emise electronic, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 115/2023, care aduce modificări semnificative în domeniul fiscal-bugetar.
Potrivit acestor reglementări, valoarea ajutorului pentru anul 2024 se menține la suma de 250 de lei, urmând să fie redusă la jumătate în anii următori.
Cu toate acestea, termenul până la care Guvernul trebuia să stabilească mecanismul de implementare al măsurilor de sprijin, criteriile de acordare și frecvența acestora pentru persoanele defavorizate, a expirat la data de 14 ianuarie.
Până când se vor acorda tichetele sociale de 250 de lei
Autoritățile spun că programul guvernamental va dura până în 2027 cel puțin. Totuși, valoarea de 250 de lei va fi redusă la jumătate în anii viitori.
Conform OUG 115/2023, adoptată acum o lună, se instituie o serie de măsuri fiscal-bugetare menite să optimizeze cheltuielile publice, să consolideze fiscalitatea, să combată evaziunea fiscală și să aducă modificări unor acte normative existente, precum și să prelungească anumite termene.
Vezi și: Vestea dimineții despre voucherele sociale. Banii intră pe card mai devreme, e oficial
Unul dintre aspectele semnificative abordate în cadrul acestei ordonanțe se referă la sprijinul material acordat persoanelor cu venituri reduse, sub forma a două măsuri distincte în perioada 2024-2027: acordarea de tichete sociale electronice pentru produse alimentare și mese calde, precum și distribuirea de pachete cu alimente.
În privința tichetelor sociale pentru produse alimentare și mese calde, pentru anul 2024, acestea își păstrează valoarea de 250 de lei, conform prevederilor din anul precedent, urmând să fie reduse la 125 de lei în perioada 2025-2027.
Guvernul trebuia să ia o decizie până pe 14 ianuarie 2024
Este important de menționat că mecanismul de implementare a acestor măsuri, regulile de acordare, precum și detaliile referitoare la modalitatea și frecvența sprijinului, trebuiau stabilite printr-o hotărâre a Guvernului până la data de 14 ianuarie 2024.
Vezi și: Vestea momentului despre voucherele de alimente. Ce să faci dacă nu ai primit cardul
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) are responsabilitatea de a coordona implementarea acestei măsuri de sprijin, inclusiv contractarea serviciilor necesare emiterii tichetelor electronice de către unitățile emitente, achiziția de produse alimentare și distribuirea acestora.
În plus, MIPE trebuie să încheie o convenție cu Compania Națională „Poșta Română” S.A. pentru etichetarea, colectarea și distribuția tichetelor sociale electronice destinate produselor alimentare și meselor calde.
Pe lângă aceste măsuri, ordonanța recentă prevede și „măsuri auxiliare”, cum ar fi educația sanitară, informarea cu privire la igiena personală și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, îndrumare în vederea integrării profesionale, sprijin în căutarea unui loc de muncă, sfaturi nutriționale și recomandări pentru menținerea unui echilibru alimentar.
Vezi și: Cine primeşte cardul pentru alimente în 2024 şi cum se va acorda. Tot ce trebuie să ştie românii
În anul 2023, tichetele sociale pentru mâncare au avut o valoare de 250 de lei și au fost acordate o dată la două luni pensionarilor și altor persoane cu venituri reduse.