Până când se depun cererile pentru tichetele de Paşte, în 2024. Valoarea pe care o au

de: Ștefan R. Apostol
17 03. 2024

Mai sunt aproape 2 luni până la Paște, iar Ministerul Fondurilor Europene anunță o nouă tranșă privind tichetele sociale, în valoare de 250 de lei. Dacă ești interesat, citește mai departe și află până când se depun cererile pentru tichetele de Paşte.

Direcțiile de Asistență Socială vor da tichetele de Paşte, în 2024

la nivel național, după cum bine se știe, există programul de asistență socială „Sprijin pentru România”; program susținut de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Muncii.

În afară de acesta, la nivel local, fiecare Direcție de Asistență Socială, în funcție de ce fonduri sunt alocate, au programe speciale, mai ales în apropierea sărbătorilor, cum este Paștele, prin intermediul cărora oferă suplimente financiare pentru anumite categorii sociale, precum pensionarii cu venituri mici, sau persoanele care fac dovada unui handicap și au venituri substanțial reduse.

Nici anul 2024 nu va face excepție de la regulă, dar aceste programe vor fi derulate în funcție de ce bugete locale au fost alocate.

Până când se depun cererile pentru tichetele de Paşte

Conform datelor furnizate de MIPE, începând de mâine, 18 martie, persoanele eligibile pentru a primi acest supliment, sub formă de tichete de paște, pot depune cererile la Direcțiile de Asistență Socială din localitate, iar pensionarii eligibili în cadrul programului sunt cei care împlinesc sau au împlinit deja vârsta de 65 de ani.

Pe lângă programul național „Sprijin pentru România”, tichetele de Paşte sunt oferite pensionarilor eligibili prin programele locale demarate de Direcțiile de Asistență Socială.

Spre exemplu, în Cluj Napoca programul „Alimente”, conform comunicatului, are alocate sume de la bugetul local de aroximativ 6 milioane de lei, bani ce vor fi acordați ca fiind tichetele de Paşte pentru cei cu resurse financiare modeste, sau chiar persoanele cu hanidcap grav sau accentuat.

MIPE anunță o nouă tranșă pentru tichetele de Paşte

În comunicatul emis recent de minister, cei vizați sunt anunțați că le vor intra în perioada următoare noua tranșă a tichetelor sociale, în valoare de 250 de lei, sumele fiind acordate, așa cum se precziedază în OUG nr. 63/2022, odată la două luni:

„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început, astăzi, plata unei noi tranșe pentru alimentarea cardurilor sociale destinate persoanelor vulnerabile.

Noua tranșă, în valoare de aproximativ 625 milioane lei va asigura, în zilele următoare, încărcarea cardurilor deținute de 2,5 milioane persoane vulnerabile cu încă 250 lei.

Aceste ajutoare sunt acordate o dată la 2 luni, persoanelor cu venituri mici, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.”, se arată în cel mai recent comunicat MIPE.

Vezi dacă te încadrezi în listele de beneficiari

Ca și în cei doi ani de până acum ai proiectului „Sprijin pentru România”, și în 2024 s-au stabilit criteriile de alocare a sumelor aferente acestor tichete, precum și cine sunt beneficiarii sumelor din programul susținut de MIPE, Ministerul Muncii și Comisia Europeană, prin intermediul PNRR. Astfel că, și în 2024, listele de beneficiari sunt următoarele:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Care este valoarea pe care o vor avea tichetele în următorii ani

Așa cum era anunțat de la Ministerul Muncii, și în baza partneriatelor semnate cu Comisia Europeană, sumele alocate prin intermediul programului de asistență socială „Sprijin pentru România”, se vor diminua din 2025, și până în 2027, data limită de derulare a acestui program.

Astfel că, începând cu 1 ianuarie 2025, statul român va diminua suma de la 250 la 125 de lei, și vor fi dați acelorași beneficiari tot în tranșe, pe două luni ca și până acum, cu amendamentul că sumele vor fi suplimentate în perioada sărbătorilor, astfeș că românii nevoiași vor putea primi tichetele de Paşte și de Crăciun.