Absurdul legilor din România: pizza cu TVA diferit la restaurant și la livrare

de: Redacția
10 10. 2018

De la 1 noiembrie, vom cumpăra produse cu TVA redus. Ba chiar și la sala de fitness vom plăti TVA mai mic. Dar nu lipsește, chiar și cu această schimbare, un pic de absurd legislativ.

Pe 4 octombrie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede, printre altele, reducerea TVA pentru o serie de afaceri. Măsurile prevăzute în OUG ar trebui să reducă evaziunea fiscală și să micșoreze prețurile.

Printre afacerile vizate se numără: activitatea de restaurant și catering, cazarea în hoteluri și facilități similare, săli de fitness, accesul în parcuri de distracții și parcuri recreative. Pentru cele mai multe, cota TVA se va reduce de la 9% la 5%. În cazul parcurilor de distracții, scăderea e de la 19% la 5%.

Din păcate, însă, nu toți câștigă de pe urma acestor modificări legislative. Motivul este următorul: unele afaceri nu vor putea beneficia de reducerea TVA cel puțin în actuala legislație.

Adrian Teampău, Partener Asociat, Divizia Impozite indirecte, EY România, a explicat pentru Mediafax că totul pornește de la definiția serviciilor de restaurant și catering din Codul Fiscal. Astfel, doar firmele care demonstrează că prestează o gamă mai largă de servicii vor putea să aplice TVA de 5%.

Discriminare între afaceri pe bază de TVA

Un exemplu în acest sens îl constituie unităţile de alimentaţie care livrează mâncare la domiciliu, dar nu pun la dispoziţie un spaţiu pentru consum şi nu oferă servicii conexe (de exemplu, servire la masă). Aşadar, o pizza comandată şi livrată la domiciliu va fi subiect de 9% spre deosebire de o pizza pe care o savurăm la restaurant.

În primul caz, vorbim de o livrare de alimente care beneficiază de 9% TVA, în timp ce pentru serviciile de restaurant se va aplica 5% TVA. Teoretic, va fi mai ieftin să mănânci la restaurant decât acasă, după cum a expus problema Teampău.

Tot el a mai precizat precizează că vor apărea și discriminări între tipurile de unități de alimentație publică. O patiserie care nu deţine spațiu și nu prestează servicii conexe nu va putea aplica TVA redus. În acelaşi timp, o afacere mai mare, care are spațiu cu mese, va putea să aplice cota TVA redusă. „Devine evident că, în contextul noilor modificări, pentru aplicarea unui tratament fiscal corect în domeniul alimentar, se impune definirea exactă a serviciilor conexe aferente operațiunilor de restaurant și catering”, a declarat Adrian Teampău.

Trebuie să știi însă și că, potrivit unui studiu recent al Comisiei Europene, România se clasa în anul 2016 pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte performanța colectării TVA.

Autor: Diana Radu