Originea rocilor metalice prăbuşite în Hunedoara. Nu, nu sunt meteoriţi VIDEO
Anchetatorii au descoperit de unde provin rocile care, în urmă cu o zi, au distrus acoperișul unei case din Hunedoara. Oamenii au rămas șocați, după ce acestea au căzut din senin pe casa lor.
De unde provin rocile misterioase
Autoritățile au declanșat o anchetă și au stabilit împrejurările producerii accidentului grav care a avut loc în Hunedoara. Este vorba despre două roci. Una dintre ele, de dimensiuni considerabile, s-a prăbușit din senin pe acoperișul unei clădiri din zona Ceangăi a Hunedoarei, casa fiind locuită de o familie cu doi copii. A doua a aterizat în curtea unui localnic.
Se pare că rocile sunt reziduuri metalurgice și au fost aruncate în aer de la peste un kilometru distanță, în urma unor activități de detonare care au avut loc pe fosta platformă siderurgică din Hunedoara. În zona fostului combinat își desfășoară activitatea două firme industriale, iar în zonă au loc demolări ale ruinelor combinatului.
„Cele două corpuri căzute la cele două imobile sunt bucăţi de zgură, care au provenit în urma detonării unei bucăţi de zgură, activitate desfăşurată la aproximativ un kilometru de imobilele în cauză, respectiv în incinta fostului combinat siderurgic, pe actuala platformă, unde două societăţi comerciale desfăşoară activităţi de excavare şi colectare a deşeurilor metalice.
Ancheta este în desfăşurare urmând ca, din cercetările efectuate, să se stabilească toate împrejurările în care s-au comis aceste incidente, precum şi pentru a se stabili dacă activităţile din incinta fostului combinat, desfăşurate de către cele două societăţi comerciale s-au efectuat cu respectarea prevederilor legale, urmând ca în funcţie de rezultatul anchetei să se ia măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Hunedoara.
Oamenii au sunat speriați la 112
Incidentul a avut loc marți, 29 martie. Speriați că le-a fost distrusă casa, fără a ști care este motivul sau ce reprezintă piatra respectivă, oamenii au sunat la 112 cerând ajutor. Un alt localnic a reclamat că un corp asemănător a ajuns în curtea sa, însă nu a distrus nimic.
Inițial, oamenii nu au știut despre ce este vorba. Pe rețelele de socializare au circulat postări cum că ar fi vorba despre fragmente de meteoriți. Obiectul care a spulberat mansarda casei cântărea 50 de kilograme și avea un diametru de circa 40 de centimetri.
„A fost alertat şi trimis la locul intervenţiei echipajul CBRN (Chimic Radiologic Biologic şi Nuclear) din cadrul ISU Hunedoara, care a efectuat măsurători asupra pietrei, in urma analizei rezultând că aceasta nu prezenta pericol radiologic. Pentru o analiză amănunţită, piatra a fost ridicată şi transportată la Insemex Petroşani.”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Pagubele materiale sunt însemnate, fiind afectat întreg acoperișul casei, plafonul unei camere și mobilierul din casă. Din fericire, mama împreună cu cei doi copii nu se aflau la etajul clădirii în momentul impactului.