Oreste dezvăluie adevărul despre cearta cu Mircea Badea: „Dar cine se iubește se și urăște, am convenit treaba asta”
Mircea Badea și Oreste au fost unii dintre cei mai îndrăgiți oameni de televiziune, iar chimia dintre ei a atras în trecut atenția a milioane de români. După conflictele apărute între cei doi, fiecare a ales să o ia pe drumuri separate, lăsând în spate tot ce a fost frumos. La 10 ani distanță, Oreste a decis să rupă tăcerea cu privire la motivul care a dus la destrămarea echipei „de șoc”.
Motivele care au dus la distrugerea unei prietenii de 20 de ani
Oreste și Mircea Badea și-au spus adio în 2013, atunci când, în urma unor certuri, au ales să meargă pe drumuri separate.
Nimeni nu ar fi bănuit că doi buni și vechi prieteni, cu o carismă aparte în fața telespectatorilor, aveau viziuni diferite asupra vieții și a valorilor pe care, până de curând păreau că le împărtășesc.
După 10 ani, Oreste a declarat că ar face oricând pace cu Mircea Badea, dacă acest lucru ar fi posibil. El a explicat și motivele pentru care au ajuns să se certe, Privind în trecut, simpaticul prezentator susține că certurile s-au iscat dintr-un motiv nu grav.
Oreste a recunoscut că avea o viziune diferită de cea a lui Mircea |Badea, în ceea ce privește viitorul țării, dar și cel personal. Acum, fostul prieten al lui Mircea Badea susține că ambele tabere pe care le gândeau la acel moment sunt greșite, de fapt.
„Era un context penibil! Direcțiile noastre de gândire, la vremea respectivă, mergeau în sensuri diferite. Noi ne-am certat în 2013… Pur și simplu, la vremea aceea ne mâna pe fiecare dintre noi iluzia că echipa cealaltă e mai bună pentru țară, pentru noi, pentru viitor. Dar cred că ne-am înșelat amândoi și ambele echipe sunt la fel de proaste.
Nu s-a lăsat cu jigniri finalul… Sigur, ne-am mai ciondănit noi așa, de-a lungul timpului, dar pe mine nu m-a afectat ce s-a spus. Dar cine se iubește se și urăște, am convenit treaba asta”, a dezvăluit Oreste într-o intervenție la Metropola TV.
Oreste, dispus să se împace cu Mircea Badea?
Oreste a fost întrebat dacă ar crede că Mircea Badea poate lăsa în urmă trecutul, fiind dispus să poarte o discuție între patru ochi, omul de televiziune a dezvăluit că nu s-a gândit la acest lucru. Cu toate acestea, dacă vechiul său prieten ar dori ca această întâlnire să aibă loc, el ar fi încântat.
La 10 ani distanță, Oreste a povestit că cearta dintre ei nu îl mai afectează sufletește, însă la acel moment, a fost o ruptură dureroasă. Prezentatorul a povestit și despre relația sa cu tatăl lui Mircea Badea, care la acel moment părea mai interesantă decât cu fiul său.
„Nu m-am gândit niciodată la treaba asta, dar, dacă se va întâmpla, din punctul meu de vedere nu ar fi nici o reținere. Chiar și să-mi cer scuze. Situația asta dintre noi nu mai e o rană sufletească, dar atunci a fost. Eu cu tatăl lui am fost apropiat, îi și datorez un job. Cu mult timp înainte să-l cunosc pe Mircea Badea, am lucrat cu tatăl lui și cred că am făcut o echipă foarte bună.
A fost ca un mentor pentru mine. De fapt, mi-a plăcut mai mult de tatăl lui decât de Mircea Badea, cel puțin o bună perioadă de timp, până am devenit foarte buni prieteni. Îmi părea mai cool și mai mișto tatăl lui, la începutul relației mele cu Mircea Badea, dar după aia mi-am dat seama că așchia nu sare departe de trunchi”, a spus Oreste.