Ordonanța militară numărul 6 – cui i se adresează și ce restricții prevede. Suceava, în carantină totală

de: Raluca Ogaru
31 03. 2020

În cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul MAI, Marcel vela a prezentat Ordonanța militară numărul 6, care prevede măsuri speciale în ceea ce privește carantinarea municipiului Suceava și a localităților limitrofe. Totodată, în preleabil, Bogdan Despescu a prezentat Ordonanța numărul 5, care a prelungit practic suspendarea mai multoer zboruri spre și dinspre Spania și Italia.

Ordonanța militară numărul 5

Prin această ordonanță, au fost prelungite suspendările zborurilor spre Spania și Italia. Această măsură a fost luată în urmă cu 14 zile.

”Se prelungește suspendarea zborurilor spre și dinspre Spania pentru încă 14 zile. Se prelungește suspendarea zborurile spre dinspre Italia pentru încă 14 zile începând din 6 aprilie. Persoanele care părăsesc locul de carantinare vor răspunde penal. Persoanele care nu respectă izolarea la domiciliu vor fi sancționate și contravențional. ​”, a explicat Bogdan Despescu.

593 de cazuri de infectare cu coronavirus, la Suceava

După explicațiile oferite de secretarul de stat Bogdan despescu, șeful DSU Raed Arafat a prezentat cât este de gravă situația la Suceava. S-a trecut astfel la scenariul 4, care se impune după ce s-a depășit numărul de 2.000 de persoane infectate cu COVID-19.

”Subliniez situația deosebită din Suceava. 593 de cazuri din cele 2.000 se află în municipiul Suceava. Am considerat medical că trebuie luate măsuri suplimentare în zona Sucevei.”, a spus Raed Arafat, în cadrul conferinței de presă.

Ordonanța militară numărul 6 – Suceava intră în carantină totală

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a explicat apoi că se introduce o nouă ordpnanță militară, cea cu numărul 6, care prevede măsuri drastice, în special pentru cei din municipiul Suceava.

Evoluția cazurilor din județul Suceava, densitatea îmbolnăvirilor, riscul răspândirii infecțiilor, analiza făcută cu epidemiologi, specialiști în boli infecțioase, împreună cu toți factorii implicați și alte instituții medicale, toate au făcut ca în această seară să luăm o decizie extrem de importantă. Am emis Ordonanța Militară 6 privind instituirea măsurii de caraninare asupra municpiuliului Suceava, a unor comune limitrofe și zone de protecția asupra unor UAT-uri din județul Suceava.

  • Art. 1: Se instituie carantinarea în Suceava și comunele: Adâncata, Salcia, Ipoteșsti, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei
  • Art 2: Se instituie zonă de protecție în jurul localităților carantinate formată din toate celelalte localități din județul Suceava
  • Art. 3: Din zona carantinată e permisă ieșirea și intrarea pentru transportul de mărfuri, pentru persoanele care nu locuiesc în zonă, dar desfășoară activități economice, în domeniul securității naționale, judiciar, servicii de utilitate publică, agricultări, comunicații, transporturi
  • Art4 : Ministerul Transporturilor și firmele de transport feroviar persoane nu vor vinde bilete pentru transportul călătorilor în zona carantinată
  • Art 5: Toate restricțiile stabilite prin precedentele Ordonanțe militare se aplică corespunzător
  • Art 7: În zona de protecție, organele vor stabili măsuri specifice de limitare a intrării și ieșirii persoanelor. În zona de protecție e interzisă deplasarea între localitățile din zonă
  • Autoritățile administrației vor aduce la cunoștința persoanelor de zona de protecție obligațiile
  • Art 8: Accesul pe Aeroportul Suceava e permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, transport marfă, umanitare sau pentru servicii medicale de urgență.”, a explicat Marcel Vela.