Oraşul mare din România care i-a cucerit pe străini anul acesta. A depăşit „târguri” precum Madrid sau Frankfurt: „O atmosferă vibrantă”

de: Andreea Vînătoru
12 05. 2024

Oraşul mare din România care i-a cucerit definitiv pe turiștii străini! A depăşit multe orașe celebre din Europa și se află în topul preferințelor. Turiștii îl laudă constant!

Oraşul mare din România care a devenit preferatul turiștilor străini

În ultimii an, Bucureştiul atrage sute de mii de turiști străini. Capitala României este o destinație de vacanță extrem de căutată, atât de turiștii europeni, cât și de cei americani. Mulți aleg să viziteze Palatul Parlamentului, să se plimbe pe Calea Victoriei sau să petreacă până dimineața în Centrul Vechi. În plus, mâncarea tradițională românească este adorată de străini. Majoritatea turiştilor aleg Capitala pentru un city break, dar rămân fascinați și susțin că vor să mai revină!

București, o destinație de vacanță perfectă

„A fost o locație grozavă pentru a petrece câteva zile împreună în acest oraș frumos, în care n-am mai fost până acum. Ne-am distrat de minune.”, „Prietena mea cea mai bună a găsit niște bilete ieftine, m-a întrebat daca vreau să zbor și i-am spus că da, și după cinci minute ne-am hotărât să zburăm. Ieri am fost într-un club și a fost o atmosferă foarte bună. Ultima dată când am fost într-un club a fost acum 3 ani, sau ceva de genul, și a fost foarte bine”, „Mâncarea. Mâncarea este uimitoare. Și Parlamentul a fost minunat. L-am vizitat două zile după-amiaza și a fost minunat”, au fost o parte dintre mesajele turiștilor care au ajuns la București.

Jurnalista americană de călătorii Dale Peterson, care a vizitat aproximativ 60 de țări de pe tot globul, a realizat un articol impresionant pe site-ul traveloffpath.com în ceea ce privește topul destinațiilor la mare căutare în această perioadă. Bucureștiul a ocupat un loc fruntaș în topul acesta, fiind preferat de mulți americani.

Vezi și: Muzeul unic din România care se află la doar 30 de minute de București. E perfect pentru o zi de weekend

Capitala, în topul preferinţelor turiştilor din străinătate

„Bucureștiul, capitala României, este o destinație foarte apreciată, cu o creștere de 30% a căutărilor pe Kayak în acest an. Am fost la București, iubesc acest oraș și în opinia mea este unul dintre cele mai cool orașe din Europa. Orașul are o atmosferă vibrantă și un amestec foarte interesant de arhitectură românească și Art Nouveau combinată cu arhitectura comunistă.

Este un oraș plin de viață. Iar din București poți începe să explorezi ușor restul României, precum frumoasa și legendara regiune a Transilvaniei. În plus, este mai ușor ca niciodată să ajungi în capitala României, deoarece sunt zboruri non-stop de la New York la București”, a precizat Dale Peterson.

În acest top al destinațiilor de vacanță, Capitala a depășit Madrid și Frankfurt. Locul patru a fost ocupat de orașul elvețian Zurich, în timp ce locul trei a fost ocupat de Budapesta, capitala Ungariei.

Viena, capitala Austriei, s-a clasat pe locul doi, iar pe primul loc Tirana, capitala Albaniei.

„Acest oraș dinamic și foarte interesant este o adevărată bijuterie nedescoperită, dar care crește rapid în popularitate. Este un oraș extrem de interesant de explorat la pas, fiind, de asemenea, foarte ieftin. Tirana este cu siguranță una dintre cele mai ieftine destinații din Europa, atât în ceea ce privește cazarea, cât și mâncarea”, a mai precizat jurnalista americană Dale Peterson.