Oraşul în care dispar trotinetele electrice. Nu mai pot fi închiriate, motivul invocat de autorităţi

de: Manolică Anca
31 08. 2023

Aproximativ două milioane de persoane folosesc propriile trotinete, iar sute de mii de oameni folosesc modele de închiriat în marile orașe ale lumii. Cu toate acestea, autoritățile dintr-o mare capitală europeană au decis interzicerea lor pe străzile orașului. Ce motiv au invocat.

Dispar trotinetele electrice de pe străzi

De la 1 septembrie, Parisul devine prima capitală europeană care interzice trotinetele electrice în regim de autoservire. 15.000 de aparate vor dispărea astfel din marele oraș francez, iar locuitorii cât și turiștii vor fi nevoiți să se reorienteze.

Pe 1 și 2 aprilie, cetățenii au votat cu privire la interzicerea acestor mijloace de transport în capitala Franței. La Paris, au votat 103.000 din cei 1,3 milioane de alegători cu drept de vot, iar circa 90% dintre aceștia au dorit interzicerea. Astfel, participarea de 7,46 la sută a fost suficientă pentru a se lua o decizie în acest sens.

Cu toate acestea, Îndepărtarea scuterelor plutitoare din Paris nu va însemna că acestea vor dispărea complet de pe străzile capitalei, deoarece mulți oameni au făcut saltul pentru a deține propriile lor scutere

Prima capitală europeană care va interzice complet închirierea lor

Chiar înainte de vot, primarul Anne Hidalgo s-a angajat să respecte în mod absolut rezultatul votului, oricare ar fi fost acesta. De altfel, însuși edilul a militat într-o campanie pentru această interdicție.

”Parizienii ne-au dat o foaie de parcurs foarte clară și vom urma decizia lor, așa cum am promis că vom face. La 1 septembrie, nu vor mai exista trotinete de închiriat în Paris”, a transmis primarul socialist, vorbind despre „o victorie a democrației locale”.

Așadar, contractele furnizorilor de servicii (cei trei operatori de trotinete erau Dott, Lime și Tier) mai sunt valabile doar până joi, 31 august, dată de la care nu vor mai fi prelungite. Cu toate acestea, îndepărtarea lor de pe străzile din Paris nu va însemna că acestea vor dispărea complet, deoarece mulți oameni au optat pentru a își cumpăra propriul gadget.

În continuare, consiliul municipal intenționează să se bazeze pe flotele de biciclete electrice Vélib’ și de biciclete electrice în regim de închiriat pentru a oferi o soluție de mobilitate ușoară tuturor celor care ajung în oraș.

Mai ales în perspectiva Jocurilor Olimpice și Paralimpice care vor avea loc în 2024.

Citește și: Trotinetele electrice ar putea fi interzise în Bucureşti. Ce spun locuitorii Capitalei