Oraşul din România unde o garsonieră costă mai puţin de 5.000 de euro. Cumperi o maşină second hand la banii ăştia
Piața imobiliară mioritică, conform analiștilor, așteaptă să se spargă bula în care se află acum. Fie că vorbim de locuințele noi, fie de cele mai vechi, prețurile ade vânzare au fluctuații, iar trendul ultimelor luni este de creștere, pe alocuri artificială. Așa se face că azi vorbim din această prismă de oraşul din România unde o garsonieră costă mai puţin de 5.000 de euro. Citește și vezi despre ce este vorba, în contextul în care cumperi o maşină second hand la banii ăştia.
Piața imobiliară din România este într-o bulă în 2023
Anul 2023, conform unei analize făcute de CBRE, a adus un volum de investiții în România ce se ridică la 183,8 milioane de euro în trimestrul I, analiștii precizând că un procent de 74% din acesta, precum și cea mai mare tranzacție din acest an, fiind asigurată în primul trimestru.
Pe noi ne interesează datele din prima parte a acestui an pe zona de retail, iar aceiași analiști CBRE spun că ”stocul de retail din România a ajuns la finalul S1 2023 la 4,15 milioane de metri pătrați, Bucureștiul găzduind cea mai mare pondere.”
În București, cele mai multe terenuri acoperite de retail
Concret asta înseamnă un procent de 30% din suprafața totală de teren existent în România, iar analiza preconizează 4,39 milioane de metri pătrați până la sfârșitul anului 2024.
„Sectorul imobiliar comercial din România este, fără îndoială, deschizător de drumuri pentru a doua jumătate a anului și dincolo de ea, în ciuda unei prognoze de creștere modestă a PIB-ului de 2,2% pentru 2023 și a unei stagnări a livrărilor noi în stocul modern de birouri.
Volumele de investiții în S1 au atins 183,8 milioane de euro, stocul industrial este așteptat să depășească pragul de 7,0 milioane de metri pătrați până la sfârșitul anului.
În plus, stocul de retail este proiectat să adauge 4,39 milioane de metri pătrați până la sfârșitul anului 2024, ceea ce arată o remodelare remarcabilă a stocului modern, cu o creștere notabilă a parcurilor de retail.”, declară Daniela Gavril, Head of Research CBRE România.
Vezi și: Cel mai mare credit bancar din istoria României. Ce se întâmplă acum pe piața imobiliară
În acest context, nu ar trebui să ne mai mire când auzim de vânzări de garsoniere sau apartamente la prețuri de peste sau sub 5.000 de euro, precum este și subiectul acestui articol.
Așadar, hai să vedem care este oraşul din România unde o garsonieră costă mai puţin de 5.000 de euro.
Care este oraşul din România unde o garsonieră costă mai puţin de 5.000 de euro
Deși apartamentele vândute în Capitală, mai ales cele de la periferia orașului au bătut recordul, unele ajugând și la peste 100.000 de euro, există zone din țară unde prețurile sunt cu totul altele, unele oferind chiar tot confortul necesar.
Așa se face că am aflat despre oraşul din România unde o garsonieră costă mai puţin de 5.000 de euro, unde un proprietar și-a scos locuința la vânzare pe site-uri de gen, precum OlX.
Vezi și: Oraşul din România unde o garsonieră costă 4.000 de euro. E o localitate mare, nu te-ai fi aşteptat
În anunțul publicat, românul spune că vinde o garsonieră cu aproape 5.000 de euro, aceasta situându-se în localitatea Florești, din județul Prahova.
Suma reală pe care acesta o cere este de 4.950 de euro, spunând că o poate schimba și pe un autoturism care are aceeași valoare, dar și că prețul este negociabil. (vezi galeria)
Așadar, dacă ești interesat de achiziția sau investiția în imobiliare, garsoniera vândută cu puțin sub 5.000 de euro poate fi a ta. Baftă la cumpărături!