Orașul din România în care oamenii se încălzesc cu lemne, la bloc. Toți românii merg aici la tratamente
„Greu, dar nu avem altă sursă de încălzire”, spune un localnic din orașul sărac în care oamenii nu-și permit încălzirea cu ajutorul curentului electric.
România, țara minunilor. Orașul în care oamenii se încălzesc cu lemne, la bloc
Orașul Slănic (38 km de Ploiești), județul Prahova, a rămas în alt mileniu în ceea ce privește încălzirea locuințelor. Este unul dintre orașele României ai cărui locuitori se încălzesc cu lemne la bloc din cauză că rețeaua de gaze nu a ajuns, astfel că locuitorii, câți au mai rămas, se încălzesc cu lemne și își prepară hrana cu butelii. Unele imobile au centrală proprie, dar pe lemne.
În cele în care nu există această facilitate, oamenii sunt nevoiți să își aducă lemne în casă, dat fiind că încălzirea cu ajutorul curentului electric este costisitoare. Pe de altă parte, problema nu aparține numai orașului Slănic. Doar 35% din gospodăriile din România sunt conectate la rețeaua de gaze.
Anul precedent, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS), rețeaua de gaze din țară a avansat cu 874 km și a ajuns la 42.300 km, la mai puțin decât jumătate comparativ cu Ungaria, care are 100.000 de km de rețea de gaze, la o populație și o suprafață a teritoriului la jumătate față de România.
„Mi-aş dori de la administraţia locală să nu mă mai deplasez zeci de kilomestri ca să ajung la un spital în caz de am nevoie. Totodată, mi-ar plăcea să nu mai car lemne până la etajul 4 al blocului în care locuiesc. Reţeaua de gaze încă nu a ajuns în anul de graţie 2020 şi în oraşul Slănic”, transmite Iulian T., în vârstă de 22 de ani, pentru ZF, care a lansat proiectul ”#cevreaudelaprimar”, cu scopul de a aduce în atenția administrațiilor locale actuale sau viitoare probleme din localitate.
Despre Slănic
Potrivit recensământului făcut în anul 2011, populația orașului se ridică la 6.034 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când erau 7.113 de locuitori. Majoritatea (97,03%) locuitorilor sunt români, iar pentru 2,68% din populație apartenența etnică nu este cunoscută.
Orașul este celebru pentru lacurile sărate, numite și Băi: Baia Baciului, Baia Verde și Baia Roșie, precum și pentru Salina Veche și Salina Nouă. Printre obiectivele turistice importante, accesibile tuturor, se numără Fântâna Rece, Dealul cu Semn, Muntele de sare în care a existat Grota Miresii, Complexul Minier Unirea și Delușorul Mânzului.