Oraşul din România în care chiria a ajuns să coste peste 6.000 de lei. Ce oferă apartamentul închiriat la preţul uriaş

de: Sabina Anastasia
12 09. 2022

În ciuda ratelor ipotecare mari și a extinderii ofertelor, care exercită o presiune descendentă asupra prețurilor pentru locuințe, în unele regiuni costurile la chirii continuă să crească. Cifrele arată că piața imobiliară din țara noastră continuă să fie costisitoare. Află în rândurile de mai jos care este oraşul din România în care chiria a ajuns să coste peste 6.000 de lei.

Oraşul din România în care chiria a ajuns să coste peste 6.000 de lei

Majorările de prețuri de pe piața imobiliară din România se datorează atât situației economice, cât și cererilor din partea consumatorilor. În timp ce specialiștii din domeniul economic vorbesc despre o recesiune, cheltuielile de consum se mențin la niveluri mari.

Orașul Cluj-Napoca este recunoscut, la nivel național, pentru prețurile pe care le prezintă în domeniul imobiliar. În această regiune sunt unele dintre cele mai scumpe chirii din întreaga țară.

După o majorare semnificativă a costurilor, prețul mediu, la finalul lunii august, se menținea la același nivel ca în luna precedentă, potrivit datelor compariimobiliare.ro. Cei mai mulți români și-au căutat chirii în cartierele Mănăștur, Mărăști și Florești din Cluj-Napoca. Acestea sunt unele dintre cele mai ieftine zone ale orașelor din punct de vedere imobiliar.

Majoritatea utilizatorilor platformei citate au căutat locuințe bicamerale (46%). 38% dintre românii din Cluj-Napoca au căutat apartamente cu trei camere. Cele mai puține căutări s-au înregistrat în cazul apartamentelor cu patru camere (6%) și cu o cameră (9%).

Ce condiții oferă apartamentul din cartierul Zorilor, Cluj-Napoca

În Cluj-Napoca, la momentul actual, chiria pentru un apartament de 105 metri pătrați a ajuns să coste peste 6.000 de lei. Mai exact, 6.600 de lei, echivalentul a 1.350 de euro, pe lună. Este vorba despre un apartament situat pe strada Observatorului din cartierul Zorilor. Imaginile cu imobilul din Cluj-Napoca au devenit virale pe internet.

Locuința se află la două minute de Universitatea Tehnică, cinci minute de Universitatea de Medicină și Farmacie și aproape de mijloacele de transport în comun. Potrivit anunțului publicat de proprietarii imobilului, acesta dispune și de loc de parcare, potrivit cancan.ro.

Apartamentul prezintă o terasă mare, cu vedere urbană, și este situat în apropierea unora dintre atracțiile turistice, precum Grădina Botanică. Imobilul dispune și de centrală termică, potrivit informațiilor publicate pe o platformă de închiriat apartamente și locuințe din Cluj-Napoca.

Mai multe despre condițiile în care se prezintă apartamentul care costă peste 6.000 de lei chirie se pot afla accesând galeria FOTO a acestui articol.