Oraşul din România care se goleşte. Rămâne fără locuitori, autorităţile sunt îngrijorate. Ce se întâmplă

de: Ioana Bucur
10 03. 2023

Acum două decenii, era un centru important industrial, ce nu ducea lipsă de locuri de muncă. Astăzi, este un oraș ce pare că se golește. Situația din această reședință de județ din estul țării este îngrijorătoare. În doar zece ani, a pierdut 28% din locuitori.

Oraşul din România care se goleşte

Lipsa oportunităților de angajare și salariile prea mici pentru a putea trăi și întreține o familie sunt două dintre principalele motive pentru care românii decid să își părăsească localiățile natale și să plece spre marile centre urbane sau chiar în străinătate.

În ultimii ani, numărul celor care au făcut acest pas a fost într-o continuă creștere, iar efectele se resimt din plin. Unul dintre orașele României se golește, reședința de județ din estul țării pare că va rămâne fără locuitori.

Acum două decenii, în anul 2002, în Focșani se atingea un record, cifrele oficiale de la recensământul populației indicând că avea peste 100.000 de locuitori. Zece ani mai târziu, situația era îngrijorătoare.

În doar un deceniu, din 2002 până în 2012, orașul a înregistrat un declin imposibil de trecut cu vederea, pierzând nu mai puțin de 28% din numărul de locuitori – o diferență de aproape 30.000 de persoane, în condițiile în care  la nivelul întregului judeţ Vrancea scăderea populaţiei a fost de 47.000 de oameni.

Te-ar putea interesa și: Orașul din România în care nu există vreun șomer. Cum s-a ajuns în această situație ideală

Ce a arătat cel mai recent recensământ

A fost cea mai mare scădere de populație înregistrată în România. Printre cauze s-ar putea număra prăbușirea economică a localității, ce i-a forțat pe oameni să plece în căutarea unui trai mai bun.

În 2018, primarul de la acea vreme din Focșani, Cristi Misăilă, părea convins că oamenii se vor întoarce în oraș.

„Este o falsă opinie a dumneavoastră că cetăţenii din Focşani părăsesc ţara. Spun cu toată convingerea că sunt foarte mulţi cetăţeni care revin în ţară şi sunt bucuroşi pentru că administraţia publică locală şi judeţeană se preocupă de crearea unor condiţii de viaţă mult mai bune şi prin guvernarea PSD salariul minim pe economie a crescut considerabil, ajungând să fie comparabil cu salariile din ţările unde au lucrat, ceea ce face mult mai atractivă viaţa în România”, spunea atunci primarul Cristi Misăilă.

Nu a fost așa. Potrivit rezultatelor recensământului persoanelor și locuințelor realizat anul trecut, populația din Focșani a continuat să scadă. În ultimii 11 ani, orașul a pierdut 12.596 de persoane, de la 79.315 (2011) la 66.719 (2022).

Te-ar putea interesa și: Orașul din Europa în care locuitorii au ieșit goi pe străzi. Care este motivul incredibil, de fapt