Orașul din România care nu este racordat la gaze în 2022. Când este programată conectarea, de fapt

Traiul zecilor de mii de oameni care trăiesc în acest oraș superb din România s-ar îmbunătăți dacă o conductă de gaze le-ar traversa terenul. Proiectul Transgaz si al Consiliului Județean stă pe loc de foarte mulți ani, însă autoritățile promit că situația se va schimba. Foarte mulți turiști trec anual pe aici, fără să știe că este singurul oraș din Prahova neracordat la gaze.

Orașul din România care nu are gaze nici în anul 2022

Potrivit localnicilor din orașul Slănic Prahova, promisiuni sunt de 20 și ceva de ani, de prin ’80 chiar. Mulți investitori dau înapoi când află că destinația cu un potențial turistic enorm nu are gaze. În luna iunie, însă, Consiliul Județean Prahova a anunțat că Valea Slănicului va fi conectată la reţeaua de gaze în mai puțin de trei ani. Tot în vară a fost semnat contractul de finanţare.

„Am avut emoții când am semnat contractul de finanțare pentru introducerea gazelor pe Valea Slănicului. Este un vis pe care îl vom transforma în realitate cu ajutorul fondurilor europene”, a declarat Iulian Dumitrescu, preşedintele CJP.

Situația în Slănic Prahova se va schimba, anunță Consiliul Județean Prahova

Astfel, zona va beneficia de finanţare europeană pentru realizarea proiectului „Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova – comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Varbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic”. Contractul de finanţare a fost semnat deja, iar fondurile pentru concretizarea investiţiei sunt asigurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – Axa Prioritară 8 – Sisteme Inteligente și Sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale. Valoarea totală a contractului se ridică la 150.989.246,42 lei, iar perioada de implemnetare este de 29 de luni.

Vis devenit realitate cu fonduri europene

„Introducerea gazelor pe Valea Slănicului este un vis de zeci de ani al locuitorilor din comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic. Un vis pe care îl vom transforma în realitate cu ajutorul fondurilor europene. Am avut emoții când am semnat contractul de finanțare pentru această investiție. Avem proiecte și studii de înființare și extindere rețele de gaze și pentru alte localități prahovene. Vă asigur că nu vom rata nicio oportunitate de finanțare pentru lucrările majore de infrastructură care contribuie la îmbunătățirea calității vieții prahovenilor și care aduc dezvoltare economică”, a explicat oficialul prahovean.

Dintre cele peste 13.000 de gospodării identificate în oraşul Slănic și comunele limitrofe, prin proiect sunt propuse spre racordarea la gaze aproximativ 8160 de case şi instituţii publice (118).