Ora la care nu trebuie să mai mănânci ca să slăbești. Descoperirea surprinzătoare făcută de oamenii de știință
Alimentația este poate unul dintre cei mai importanți factori ce influențează sănătatea organismului uman. Un meniu zilnic ales corect ne poate feri de probleme, dar și de kilogramele în plus nedorite. În cazul în care ai ajuns la o greutate prea mare, descoperirea recentă făcută de un grup de oameni de știință te-ar putea ajuta. Află care este ora la care nu trebuie să mai mănânci ca să slăbești.
Care este ora la care nu trebuie să mai mănânci, dacă vrei să slăbești
Când vine vorba despre un stil de viață echilibrat și sănătos, alimentația este unul dintre factorii cheie. Ceea ce trebuie să mai știi este că ceea ce mănânci este la fel de important ca și felul în care îl mănânci sau la ce oră, mai ales dacă vrei să dai jos câteva kilograme nedorite.
O dietă corectă este cea care cuprinde toate cele trei mese principale ale zilei și câteva gustări sănătoase. Dacă alegi să iei cina la ore târzii, se produce o creștere a rezistenței la insulină ceea ce declanșează o reacție în lanț în organism, rezultatul final fiind încetinirea ritmului în care slăbești.
Mai mulți cercetători de la Harvard au efectuat un studiu în care 16 persoane supraponderale au încercat două ore diferite de masă urmând diete identice timp de șase zile la rând. Toți participanții din primul grup au luat micul dejun, prânzul și cina în așa fel încât au terminat ultima masă cu șase ore și jumătate înainte de culcare, în timp ce cei din al doilea program au terminat cu două ore și jumătate înainte de culcare.
Citește și: De ce să consumi mâncarea rece. Secretul dezvăluit de Mihaela Bilic, nici nu te gândeai la aşa ceva
Concluziile oamenilor de știință
În timpul studiului, cercetătorii au măsurat hormonii de reglare a poftei de mâncare ai participanților, consumul de calorii, temperatura corpului și celulele adipoase.
Concluzia oamenilor de știință a fost aceea că este indicat să nu mai mănânci nimic cu aproximativ șase ore înainte de culcare, un obicei ce pare, la prima vedere, destul de dificil de realizat.
Totuși, cercetătorii punctează că nu este nicio problemă dacă, din când în când, iei cina la ore târzii, însă ar trebui să fie o excepție de la normal, nu o regulă.
Citește și: Câte ore trebuie să dormi în fiecare noapte, de fapt. Studiul care desființează ‘somnul de 8 ore’