Omul lui Putin, prima veste bună privind negocierile cu Ucraina: „Există o speranță de a ajunge la un compromis”

de: Rosu Ioana
16 03. 2022

Cea de-a patra rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina pare să aducă o urmă de speranță în inimile tuturor. După trei săptămâni de lupte strânse între trupele militare ale celor două țări, ministrul rus de Externe vine cu o veste menită să diminueze puțin tensiunile la care a fost supusă o lume întregă. Astfel, în cursul acestei dimineți, Serghei Lavrov a declarat că există speranța unui compromis la negocieri între reprezentanții Rusiei și cei ai Ucrainei.

Anunțul lui Serghei Lavrov despre negocierile pentru încetarea războiului

Ministrul rus de Externe a dezvăluit că negocierile dintre cele două țări sunt foarte grele, astfel că ajungerea la un acord reprezintă un compromis atât din partea Rusiei, cât și din a Ucrainei. Acesta s-a arătat optimist în ceea ce privește speranța unui acord bilateral pentru încetarea războiului.

„Mă ghidez după evaluările făcute de negociatorii noștri. Aceștia spun că discuțiile nu sunt ușoare din motive evidente. Dar, cu toate acestea, există o speranță de a ajunge la un compromis”, a declarat Lavrov în timpul unui interviu acordat postului de televiziune RBC.

Omul lui Putin a dezvăluit câteva dintre subiectele discutate în timpul negocierilor, printre care și statutul de neutralitate al Ucrainei. Printre cerințele Rusiei se mai află și utilizarea limbii ruse în Ucraina, cât și libertatea de exprimare.

Mesajul lui Volodimir Zelenski după negocierile cu Rusia

Pe de altă parte, Mykhailo Podoliak, consilierul ucrainean al președintelui Ucrainei a transmis după runda de negocieri de marți că acestea vor continua și în cursul zilei de astăzi:

„Vom continua mâine. Un proces de negociere foarte dificil (…). Există contradicții fundamentale. Dar cu siguranță există loc de compromis. În pauză se va continua lucrul pe subgrupe…”,, a transmis Mykhailo Podoliak, membru în echipa de negocieri a Ucrainei.

Cea de-a patra rundă de negocieri a început, luni, însă a fost cerută o zi de „pauză tehnică”, discuțiile fiind reluate marți, prin intermediul unei videoconferințe. Din păcate, negocierile nu au dus la concluzii clare, motiv pentru care, a fost stabilită continuarea acestora, astăzi.

Președintele Zelenski a declarat în noaptea de marți spre miercuri că, la ultim arundă de negocieri, poziția Rusiei a fost mai realist, însă este nevoie de timp pentru a ajunge la o înțelegere care să avantajeze ambele state.

”După cum mi s-a spus, poziţiile din negocieri sună acum mai realist. Cu toate acestea, este nevoie de timp pentru ca deciziile să fie în interesul Ucrainei. Armata noastră ne oferă timp, apărând Ucraina oriunde Rusia vrea să pătrundă”, a dezvăluit președintele ucrainean.