OMS, avertisment crunt despre sfârșitul pandemiei: „Mulţi oameni continuă să moară. Nu putem să îndulcim această realitate”
Reprezentanții OMS trag semnale de alarmă cu privire la contextul global Covid-19, avertizând că pandemia este departe de a se încheia. Din păcate, oficialii recunosc că infectările pot fi cu mult mai numeroase decât cele declarate oficiale, acest lucru rezultând din nefolosirea tuturor instrumentelor pe care reprezentanții din Sănătate le au la îndemână. Recent, Maria Van Kerkhove, directorul programului de combatere COVID-19 din cadrul OMS a avertizat asupra pericolului în care lumea se află din cauza acestui virus nemilos.
“Nu deținem controlul acestui virus”
Sfârșitul pandemiei este necunoscut, însă specialiștii estimează că s-ar afla undeva la jumătatea drumului, astfel că această luptă pentru viață continu- pentru milioane de oameni.
„Încă nu am scăpat de pericol. Ne aflăm chiar la jumătatea acestei pandemii. Însă unde anume mai exact… nu ştim deocamdată, pentru că, sincer, nu folosim instrumentele de care dispunem în prezent pentru a ne apropia de sfârşitul ei”, a explicat Maria Van Kerkhove.
De asemenea, oficialul a recunoscut că acest virus pare scăpat de sub orice formă de control care ar putea contribui la eradicarea pandemiei. Mai mult, Maria Van Kerkhove susține cp virusul se află într-o dinamică greu de urmărit, la care se adaugă și lipsa de responsabilitate a cetățenilor. Din păcatem în timp ce o parte din pacienții cu Covid-19 se agață de ultima fărâmă de speranță pentru a trăi, cei de pe străzi se poartă ca și cum virusul a dispărut.
„Situaţia se află încă într-o dinamică incredibilă. Iar ea este dinamică, deoarece nu deţinem controlul asupra acestui virus. În anumite oraşe, vedem secţii de terapie intensivă şi spitale saturate, precum şi oameni care mor, în timp ce pe străzi oamenii se comportă ca şi cum pandemia a fost complet învinsă”, a adăugat aceasta”, a subliniat Maria Van Kerkhove în timpul unor discuţii purtate în direct pe conturile de pe reţelele de socializare ale OMS.
„Mulți oameni continuă să moară”
În cadrul conferinței susținute, oficialul OMS a oferit date referitoare la situația infectărilor și a deceselor raportate în ultima săptămână. Astfel, potrivit Mariei Van Kerkhove, au fost raportate la nivel mondial 3,1 milioane de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 şi 54.000 de decese, însă cifrele reale sunt probabil mult mai mari.
„Rezultatul este că mulţi oameni continuă să moară. Nu putem să îndulcim această realitate. Avem încă grupuri mari de indivizi care nu sunt vaccinaţi, fie pentru că nu au acces la vaccinuri, fie pentru că refuză să se vaccineze sau nu pot fi vaccinaţi, astfel încât putem în continuare să asistăm la intensificarea pandemiei”, a subliniat epidemiologul american.
De asemenea, Maria Van Kerkhove a criticat aspru campaniile de informare Covid-19 false, care influențează în mod negativ vaccinarea populației. Din păcate, experta americană consideră că șansele de a elimina în totalitate virusul sunt inexistente.
„Posibilitatea de a eradica virusul sau chiar de a elimina definitiv acest virus la nivel mondial a fost pierdută încă de la început. Ea a fost pierdută pentru că nu am atacat, la nivel mondial, acest virus pe cât de viguros ar fi fost posibil”, a subliniat epidemiologul, citat de Agerpres.