OMS, anunț important despre vaccinurile anti-covid. Cât de eficiente sunt împotriva noilor tulpini
Din ce în ce mai multe informații alarmante apar despre noile tulpini de covid. Una din marile dileme ale acestor zile este eficacitatea vaccinurilor împotriva acestora. Atât OMS, cât și cercetătorii, spun că există șanse ca pacienții imunizați să fie apărați de noile tulpini. Alte date arată că vaccinurile s-ar putea să nu fie la fel de eficiente în protejarea împotriva tulpinilor mai contagioase de covid.
Eficiența vaccinurilor împotriva noilor tulpini de covid
Noile date arată că vaccinurile anti-covid aflate în prezent pe piață s-ar putea să nu fie la fel de eficiente în protejarea împotriva noilor tulpini de covid. Datele oferă „cu atât mai multe motive” pentru vaccinarea oamenilor mai rapid, spun reprezentanții OMS. Noi tulpini de covid au apărut în străinătate, și au dat oamenilor de știință unele motive de îngrijorare.
Unele variante, care au fost identificate în Regatul Unit, Africa de Sud și Brazilia, par a fi mai transmisibile decât tulpinile anterioare, dar nu neapărat mai mortale. Deși nu este de mirare că virusul a suportat mutații, cercetătorii încearcă rapid să stabilească ce ar putea însemna schimbările pentru vaccinurile recent dezvoltate și terapeutica împotriva bolii.
Unele descoperiri indică faptul că varianta identificată în Africa de Sud, cunoscută sub numele de 501Y.V2, poate sustrage anticorpii furnizați de unele tratamente și poate reduce eficacitatea liniei actuale de vaccinuri disponibile.
”Noua tulpină, 501Y.V2 arată o scăpare substanțială sau completă de anticorpi neutralizanți din plasma convalescentă COVID-19. Acest lucru evidențiază perspectiva reinfecției.
În același timp poate prefigura eficacitatea redusă a vaccinurilor curente.”, este concluzia specialiștilor, confirmată și de OMS.
Pfizer și Moderna nu s-au dovedit a fi eficiente la noile tulpini
Ambele vaccinuri de la Pfizer și Moderna s-au dovedit a fi extrem de eficiente, oferind o protecție de aproximativ 95% împotriva infecției inițiale. În același timp, se pare, aceste vaccinuri oferă un grad de imunitate și împotriva noilor tulpini de covid. Specialiștii spun că, totuși, nu este suficient.
”Urmărim cu mare atenție tulpina descoperită în Africa de Sud. Ete puțin îngrijorător, dar totuși nu este ceva ce nu credem că putem rezolva”, au mai anunțat reprezentanții OMS.
O scădere în eficacitatea vaccinurilor ar fi „cu atât mai mult motivul pentru care ar trebui să vaccinăm cât mai mulți oameni posibil”, este concluzia OMS. Mutațiile apar atunci când virusul se răspândește și se reproduce singur. Noile tulpini de covid pot fi suprimate dacă sunt inoculați suficienți oameni împotriva bolii pentru a construi așa-numita imunitate colectivă, a mai explicat OMS.