OMS, anunț de ultimă oră despre pașaportul de vaccinare. Ce se întâmplă, de fapt, cu ele

Ce anunta OMS despre pasapoartele de vaccinare

AFP a anunțat că OMS nu aprobă utilizarea certificatelor de vaccinare ca o condiție pentru accesul străinilor în unele țări. Astfel că în recomandările formulate pentru OMS, comisia de urgență indică că pentru moment ”există prea multe necunoscute fundamentale în privinţa eficienţei vaccinului pentru reducerea transmiterii (virusului), iar vaccinurile nu sunt încă disponibile decât în cantitate limitată”.

OMS, anunț de ultimă oră despre pașaportul de vaccinare

Tot OMS a anunțat că vaccinarea nu trebuie să fie urmată de renunțarea la alte măsuri de protecție împotriva noului coronavirus. De altfel, Grecia este țara care a propus un astfel de certificat de vaccinare împotriva noului coronavirus, care să fie valabil în toată Uniunea Europeană, ca să ușureze călătoriile devastate de pandemie.

Potrivit propunerii înaintate de premierul grec, acest certificat de vaccinare ar putea să fie utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport.  Iar președinta Comisiei Europene, pe nume Ursula von der Leyen a salutat această inițiativă a guvernului elen ce permite celor vaccinați să călătorească liber, solicitând un certificat de vaccinare recunoscut în toate țările UE.

”Este o cerinţă medicală să ai un certificat care să ateste că ai fost vaccinat”, a spus von der Leyen într-un interviu pentru presa portugheză.

Asztalos Csaba, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a spus la Digi24 că, la nivelul Uniunii Europene, există o directivă în ce privește dreptul la liberă circulaţie şi la şedere în UE unde este prevăzută şi situaţia de excepţie prin care se pot impune restricţii de la aceste drepturi, ca să protejeze sănătatea publică.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu s-au vaccinat anti-coronavirus

Vineri, 15 ianuarie 2021, președintele, României Klaus Iohannis, s-a vaccinat împotriva noul coronavirus, la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”. Va primi o a doua doză de vaccin peste 21 de zile.

”Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare şi vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient şi recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricţie ne vor scoate din pandemie”, a spus preşedintele la plecarea de la Spitalul Militar Central.

Președintele României a fost urmat azi la vaccinare de premierul țării, Florin Cîțu. Acesta a purtat și un tricou cu un mesaj sugestiv, și anume,”Împreună învingem pandemia”.

”Foarte foarte ușoară această vaccinare, nu am simțit vaccinul. Mă bucur că am putut să mă vaccinez, am vrut să dau un semnal de încredere pentru toți românii”, a spus premierul țării, după ce s-a vaccinat și el.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI