Octavian Jurma, semnal de alarmă privind impactul negativ al tulpinei Omicron asupra copiilor: „Dacă nici de ei nu ne pasă, ce fel de oameni suntem?”

de: Rosu Ioana
09 02. 2022

Cercetătorul Octavian Jurma a revenit cu un semnal de alarmă crunt privind rezultatul trist al celor doi ani de pandemie. Acesta a subliniat că efectele negative s-au văzut atât în rândul adulților, cât și în rândul copiilor. Potrivit statisticilor, peste 5000 de copii au rămas orfani de părinți, în timp ce alți 500.000 au rpmas fără un bunic sau mai mulți. Specialistul atrage atenția asupra exploziei infectărilor generate de Omicron, recomandând adulților să acționeze responsabil pentru copii lor.

Pierderile umane alarmante cauzate de pandemie

Octavian Jurma a atras atenția, în urmă cu câteva ore, de pierderile imense generate de pandemie. Acesta explică că această explozie a infectărilor are impact negativ asupra adulților, dar și a copiilor, din mai multe perspective. În primul rând, cei mici pot ajunge să facă forme grave și să fie internați la spital, iar în al doilea rând, mulți dintre ei și-au pierdut cel puțin o persoană apropiată.

„Impactul pandemiei asupra copiilor este cutremurător şi siguranță lor depinde exclusiv de responsabilitatea adulţilor din jurul lor. Dincolo de riscul direct al infecției asupra sănătații lor pe termen scurt și lung, impactul emoțional este adesea foarte puternic.

Copiii înțeleg situația în care ne aflăm și sunt îngrijorați de viață și santatea celor pe care îi iubesc. Ei nu vor ca mama sau tată, bunicul sau bunica, fratele sau mătușa să se imblonaveasca, cu atât mai puțin să se îmbolnăvească din cauza lor.

Un alt impact devastator îl are pierderea unui părinte într-un moment de criză. Multe clase din România au acum elevi care și-au pierdut un părinte din cauza pandemiei. Un articol din Lancet arată că în perioada 1 martie 2020 – 30 aprilie 2021 la nivel global, peste 1 milion de copii au rămas orfani de un părinte sau au pierdut una din persoanele cu rol primar în creșterea și îngrijirea să.

La aceste numere să adaugă încă 500,000 de copii care și-au pierdut un bunic sau alte persoane cu rol secundar în creșterea și îngrijirea sa”, și-a început Octavian Jurma mesajul.

„Suferința copiilor este puternic minimizată”

Octavian Jurma susține că datele prezentate de el sunt dinaintea valurilor Delta și Omicron, iar în prezent, situația este mult mai tragică. Acesta trage un semnal de alarmă în fața autorităților, care au lăsat garda jos, profitând de vulnerabilitatea copiilor, care sunt afectați în mod direct.

„Aceste date sunt dinaintea valului 4-Delta și 5-Omicron. De atunci probabil s-au dublat, mai ales în țări ca România, unde decesele au fost mai numeroase în al doilea an pandemic decât în primul.

Nu știm câți orfani avem în România din cauza pandemiei, știm doar că renunțarea la pragurile de incidența în valurile 4-Delta și 5-Omicron a avut un impact devastator asupra familiilor cu copii. Acest impact trebuie evaluat tocmai pentru că suferința copiilor este puternic minimizată atât de mișcarea negationist-antivaccinista cât și de factori politici din parlament sau guvernare.

În cadrul Centrului de Cercetări Socio-Umane al UVVGA (Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” Arad), unde sunt angajat part-time, am inițiat un proiect de cercetare în privința orfanilor produși de pandemia de COVID-19 în România. Este un proiect amplu, coordonat de dr. Angela Boglut, la care sperăm să se alăture și alte universități”, a mai adăugat epidemiologul.

Numărul deceselor, mult mai mare decât cel oficial

Octavian Jurma susține că numărul deceselor în Românai este extrem de mare, iar această cifră a avut impact direct la minim tot același număr de copii. Prin urmare,

„Ce știm până acum, este că de la începutul pandemiei și până în prezent au murit oficial, în România, peste 8,000 de persoane între 20 și 59 de ani, intervalul cel mai probabil în care un adult poate avea un minor în îngrijire directă. Cifra reală este probabil peste 15,000 dacă adăugăm și excesul de decese.

Chiar dacă doar 1 din 3 sunt părinți, înseamnă că avem o estimare foarte aproximativă că numărul de copii orfani de un părinte din România este de minim 5,000 până în prezent.

E însă necesar în unele cazuri să adăugăm la aceste numere și orfanii de bunici. În România zeci de miii de copii sunt în grijă primară a bunicilor pentru că au părinții plecați în străinătate.
Știu că nu pare mult în România, însă dacă nici de copii nu ne pasă, ce fel de oameni suntem?

Din păcate valul de decese din valul 5-Omicron se află abia la debut și numărul de copii infectați este mult mai mare decât în oricare alt val.
În loc să punem copii înaintea oricăror interese pe termen scurt, i-am pus în linia întâi a pandemiei și acum stăm cu sufletul la gură să vedem dacă va fi sau nu blanda boală cu ei”, a explicat Octavian Jurma, pe pagina sa de Facebook.