Octavian Jurma, avertismentul care le dă fiori reci românilor. Ce se întâmplă cu spitalizările valului Omicron. Dovezile sunt clare

de: Rosu Ioana
28 01. 2022

Cercetătorul Octavian Jurma vine cu noi informații legate de impactul negativ pe care evoluția valului cinci îl are pentru români și pentru sistemul de sănătate din țară. Potrivit specialistului, valul de internări actual este similar cu numărul internărilor generate de tulpina Delta, iar în curând, acesta va depăși, inclusiv, internările din vârful valului anterior. Potrivit specialistului, evoluția cazurilor generată de Omicron este mult mai rapidă decât cea declanșată de Delta, astfel că, previziunile legate de evoluția spitalizărilor devine puțin mai greu de făcut. Cu toate acestea, există anumite aspecte de care trebuie să ținem cont pentru a evita infectarea cu Covid-19 în perioada următoarea.

Cum evoluează spitalizările generate de Omicron față de valul 4

Octvian Jurma a făcut pe întreaga perioadă a pandemiei mai multe previziuni legate de evoluția valurilor, demonstrând în final, că interpretările statisticilor se adeveresc rapid în viața reală. Deși este privit de multe persoane cu scepticism, epdemiologul demonstrează cu informații exacte, respectiv, cifre, cum evoluează pandemia din punct de vedere al evoluției cazurilor și al internărilor. Recent, acesta a demonstrat că evoluția valului actual este de două ori mai rapidă față de valul Delta, acest lucru fiind observat atunci când privim numărul infectărilor, înregistrate într-un timp mult mai mic decât cele din valul 4.

„Cea mai importantă întrebare la care nu avem încă răspuns este „care este rata de cuplare a cazurilor, spitalizărilor și deceselor în Omicron?”. Valul 4-Delta a debutat mult mai lent și am avut timp în luna august să calibrăm aceste valori.

Omicron însă trece atât de repede prin populație, încât în doar 4 săptămâni a depășit valori de care Delta a avut nevoie 9 săptămâni să le producă. De aceea, comparația între valuri este dificilă, ceea ce face dificil de anticipat evoluția spitalizărilor.

Avem două opțiuni de alinierea a curbei spitalizărilor:

1. În funcție de debutul creșterii numărului de cazuri (graficul de sus). Dacă, comparăm spitalizarile în funcție de debutul cazurilor, atunci este evident că valul de internări produs de Omicron crește mult mai rapid decât cel produs de Delta. Chiar dacă aliniem originea și scădem diferența dintre debutul Omicron și Delta (linia mov punctat), Omicron ajunge de la zero că 5,000 de internări două ori mai repede decât Delta.

Această creștere este proporțională cu creșterea numărului de cazuri care este de două ori mai rapidă decât în valul 4-Delta. Această comparație este deci scenariul pesimist al creșterii numărului de internări în următoarele 3-4 săptămâni, în care numărul maxim de internări va rămâne apropiat de vârful de cazuri al valului Omicron și putem depăși cu ușurință 30,000 de internați în spitale”, a transmis Octavian Jurma.

Evoluția deceselor, o necunoscută în momentul de față

Octavian Jurma a conturat un al doilea criteriu privind comparația dintre cele două valuri, respectiv, debutul creșterii numărului de internări. În urma analizelor făcute, specialistul sugerează că pentru moment, există o creștere mai lentă a internărilor generate de valul Omicron, în ciuda faptului că numărul internărilor actuale este deja comparabil cu internările din valul anterior.
Epidemiologul concluzionează că, în cel mai fericit scenariu, numărul internărilor va fi de 20.000 în vârful valului cinci.

„2. În funcție de debutul creșterii numărului de internări (graficul din galeria foto), aici am aliniat curba internărilor din valul 4 – Delta și la originea de 2,500 de internări cât a fost în punctul de plecare a valului 5-Omicron.

Acest scenariu introduce un handicap pentru valul 5-Omicron având în vedere faptul că valul 4-Delta a debutat cu 4 săptămâni înainte de a atinge pragul de 2.500 de internări.

Alinierea cu acest avans acordat valului 4-Delta, pentru a simula reducerea de severitate a variantei Omicron, rezultă într-o creștere mai lentă a internărilor în valul Omicron față de valul Delt,a așa cum sperăm după datele din Africa de Sud.

Chiar și așa, valul de internări Omicron este deja paralel cu valul de internări Delta și va depăși vârful de internări Delta la mijlocul lunii februarie, chiar dacă numărul de cazuri va începe să scadă din prima săptămâna a lunii februarie.

Această comparație este deci scenariul optimist al creșterii numărului de internări în următoarele 2-3 săptămâni, în care numărul maxim de internări va rămâne apropiat de vârful de 20,000 de internați pe zi al valului Delta”, a adăugat acesta.

„Numărul internărilor nu este atât de mic precum ne așteptam”

În ciuda evoluției sale rapide, până acum, valul cinci al pandemiei pare cu 25% mai puțin agresiv decât valul generat de tulpina Delta. Chiar și așa, situația privind rata deceselor este încă incertă, având în vedere că explozia infectărilor și a internărilor este de abia în fază incipientă.

„Odată ajunși în spital evoluția nu pare foarte diferită de Delta în faza asecendentă. Rată de cuplare sau raportul Internări ATI/Internări spitale (indicele AIRs) este de aproximativ 10 (sau 10% din internați sunt în ATI) și rămâne similar în Omicron față de Delta.

Pentru decese abia de săptămâna viitoare vom avea suficiente date pentru a contura un trend, chiar dacă suntem în a doua săptămână de creștere a numărului zilnic de decese.

Ce ne spun aceste grafice? Ne spun că numărul de internări nu este atât de mic cum speram, dar că pare mai mic prin comparație cu numărul uriaș de cazuri.

Dacă însă nu am cunoaște numărul de cazuri și am analiza valul 5-Omicron doar prin prisma numărului de spitalizări (așa cum încerc în aceste grafice), în cea mai favorabilă comparație valul Omicron este aparent cu 25% mai puțin sever decât valul Delta în acest moment.

Cea mai sigură măsură de protecție împotriva infectării cu Covid-19

Pentru a ne feri în această perioadă dominată de infectări cu Covid-19, epidemiologul sfătuiește românii să poartă mască FFP2, fiind cea mai eficientă pentru apărarea noastră. Când vine vorba de a preveni ingfectarea și riscul de a dezvolta o formă severă a bolii, atunci oamenii trebuie să ia în serios măsura vaccinării.

Având în vedere că în următoarele 2-4 săptămâni, probabilitatea să te întâlnești cu cineva infectat este foarte mare, masca FFP2 devine cea mai importantă măsură individuală de prevenire a infectării.

„Având în vedere riscul ridicat de spitalizare în caz de infectare, vaccinul (în special doză 3 – booster) devine cea mai importantă măsură de prevenire a spitalizării.

Așadar:

Masca previne infectarea

Vaccinul previne reduce infectarea și previne spitalizarea

Vaccin + Mască (și alte măsuri non-faramaceutice) = Strategia Vaccin+

Vaccin+ este cea mai simplă formulă pentru o protecție ridicată în pandemie”, a transmis Octavian Jurma.