09 mai 2025 | 15:16

Obligația de care uită românii care stau la casă. Ce trebuie să facă cu 48 de ore înainte de a-și stropi plantele și pomii de pe proprietate

Sfaturi pentru grădinari
Obligația de care uită românii care stau la casă. Ce trebuie să facă cu 48 de ore înainte de a-și stropi plantele și pomii de pe proprietate
Ce uita sa faca romanii care stau la casa, desi este obligatoriu

Mulți români care locuiesc la curte uită că tratamentele fitosanitare nu sunt doar o chestiune de eficiență, ci și de responsabilitate față de mediu. Conform legislației în vigoare, este obligatoriu ca Primăria să fie anunțată cu 48 de ore înainte de efectuarea stropirilor cu substanțe chimice. Această măsură esențială ajută la protejarea albinelor și la prevenirea intoxicațiilor în rândul acestora.

Ce prevede legea pentru utilizatorii de substanțe fitosanitare

Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) a transmis recent un apel ferm către utilizatorii de produse pentru protecția plantelor, fie ei fermieri, grădinari amatori sau proprietari de gospodării. Potrivit instituției, utilizatorii profesioniști au obligația de a notifica Primăria, atât în scris cât și telefonic, cu cel puțin 48 de ore înainte de aplicarea oricărui tratament fitosanitar.

De asemenea, aceștia trebuie să respecte instrucțiunile de pe eticheta produselor, să dețină un certificat de instruire profesională în domeniu și să noteze fiecare intervenție într-un registru de evidență. Tratamentele se pot aplica doar în condiții meteorologice favorabile, cu echipamente adecvate și departe de zonele protejate.

”Împreună protejăm albinele și sănătatea plantelor”, transmite ANF printr-un comunicat oficial, subliniind că buna colaborare dintre fermieri și apicultori este esențială pentru o agricultură sustenabilă.

Apicultorii, și ei obligați să anunțe

Protejarea albinelor nu ține doar de fermieri, ci și de apicultori. Conform legislației, stupii nu pot fi amplasați fără acordul proprietarului culturii.

Mai mult, apicultorii sunt obligați să notifice Primăria în termen de 24 de ore despre locul de amplasare al stupinei și să respecte distanțele legale față de alte culturi sau stupine.

Dacă există un tratament anunțat, apicultorii trebuie fie să închidă stupii, fie să-i mute la o distanță mai mare de 10 kilometri. În cazul în care suspectează o intoxicație, au datoria de a anunța imediat direcția sanitar-veterinară județeană.

Conlucrare pentru un mediu sigur

Potrivit agrointel.ro, Codul de conduită adoptat prin Ordinul MADR nr. 185/2023 stabilește clar obligațiile ambelor părți și pune accent pe comunicarea eficientă și cooperarea între agricultori și apicultori. Numai astfel pot fi prevenite pierderi semnificative în rândul coloniilor de albine și se poate garanta siguranța alimentară și sănătatea mediului.

Autoritățile recomandă tuturor celor implicați în agricultură, fie la scară mare sau mică, să trateze cu responsabilitate aceste obligații legale. Protejarea polenizatorilor, ca și utilizarea controlată a pesticidelor, nu mai sunt opționale – sunt condiții esențiale pentru o agricultură modernă și durabilă.