Obiectul bizar pe care Irinel Columbeanu îl ține la capul patului în fiecare noapte. Nimeni nu se aștepta la așa ceva

de: Ștefan R. Apostol
06 04. 2024

Cu două AVC-uri la activ, și într-o perioadă de recuperare la centrul condus de Ioan Cassian, celebrul fost milionar se simte ceva mai bine. Tot recent, fanii au aflat și care este obiectul bizar pe care Irinel Columbeanu îl ține la capul patului în fiecare noapte, deși nimeni nu se aștepta la așa ceva.

Irinel Columbeanu, de la extaz la agonie

Ultimii doi ani din viața celebrului fost milionar au fost grei, iar ultima parte a anului trecut l-au adus mai aproape de un final nedorit și neașteptat. Suferind două AVC-uri, Irinel Columbeanu a avut noroc de prieteni, puțini la număr, care l-au ajutat și îl ajută în aceste zile, deși s-a scris că vrea tratament preferențial.

De altfel, fostul milionar recunoștea că „am parte de suportul a 5-6 prieteni care se asigură că am tot ce am nevoie”.

Din păcate, după o viață plină de opulență, lux, huzur și mașini de lux, astăzi Irinel Columbeanu este de la aextaz la agonie, dar a reușit să treacă cu bine, inclusiv prin „îngăduința și amabilitatea necondiționată a prietenului meu, Ioan Cassian”, așa cum a recunoscut recent, care într-un interviu exclusiv pentru redacția noastră spunea că La noi nu e hotel, Irinel iese pe semnătura însoțitorului!.

Obiectul bizar pe care Irinel Columbeanu îl ține la capul patului în fiecare noapte

În interviul menționat anterior, acesta avea să recnoască faptul că are un obiect la capul patului, dar pe cât de ciudat este, pe atât de scump a fost la vremea lui, și extrem de important pentru fostul milionar:

„(..) diplomatul de la Vuitton  “știe” mai multă geografie ca Magellan. În el țineam actele importante pe vremea când puteam să spun că am succes în afaceri.

Acum țin doar permisul auto, un parfum și câteva cărți de vizită. Probabil e un automatism al meu să văd în diplomat un lucru important din trecut și din această cauză îl țin la capul patului.

Dacă vedeți, am și pe șifonier tot setul de voiaj de la Vuitton, genți pe care le-am luat cu Monica de la Paris când nu ne mai încăpeau cumpărăturile, și făceam multe în acele vremuri, dar asta e, nu mai e cazul acum.”, a mai povestit Irinel Columbeanu într-un dialog cu cei de la publicația actualitate.net.

Irinel Columbeanu se simte din ce în ce mai rău

Fostul milionar supărat pentru oprobiul public

După pierderea averii, mulți întrebându-se cum a fost posibil, Irinel Columbeanu a trecut printr-o perioadă extrem de grea, iar totul avea să culmineze cu cele două atacuri cerebrale și internarea sa la sanatoriu. Numai că, datorită lipsei banilor, avea să ceară public ajutorul celor pe care i-a considerat prieteni.

De cealaltă parte, însă, oprobiul public a fost extrem de ridicat, majoritatea acuzându-l de ipocrizie și nu numai, însă Irinel, supravegheat la azil, extrem de supărat pentru acest oprobiu public, spune că „Fără a fi trivial, eu am băut din cana mea și am mâncat din farfuria mea. Dacă le-am scăpat pe jos, a fost vina mea, dar nu am ce să le răspund celor care “m-au cunoscut” doar din ziare și de la televizor.