Obiectele care devin obligatorii pe orice mașină. În curând, măsura ar putea apărea în toate țările

Obiectele care devin obligatorii pe orice mașină. În curând, măsura ar putea apărea în toate țările
Obiectele care devin obligatorii pe orice masina

Vești importante pentru toți conducătorii auto. Jurnaliștii din presa italiană susțin că anumite obiecte vor deveni obligatorii pe orice autoturism nou din țară. Decizia a fost luată în baza prevederilor legale naționale, iar șoferii vor fi nevoiți să ia măsuri. În cazul în care aceste obiecte lipsesc din mașină, vor suferi consecințele.

Cutia neagră va fi obligatorie în fiecare mașină

Presa italiană relatează că, în baza prevederilor legale naționale, începând din 2023, toate automobilele noi vor fi echipate, obligatoriu, cu celebra cutie neagră, sistemul care înregistrează informațiile esențiane și convorbirile din cockpit în timpul curselor aeriene.

Asta nu este tot, mașinile vor avea instalate, de asemenea, dispozitivele inteligente de adaptare a vitezei și cu sistemul de blocare anti-alcool. Mai exact, autoturismul nu va porni de pe loc, în cazul în care șoferul se urcă la volan, fiind în stare de ebrietate.

Cutiile negre de pe mașinile noi vor înregistra viteza, activarea frânelor, poziția și înclinarea vehiculului, starea și frecvența acționării dispozitivelor de siguranță, potrivit celor de la Antena 3. Important de știut este faptul că acestea nu vor putea fi manipulate sau dezactivate.

Analiza acestor parametri înregistrați înainte și după un accident rutier urmează să-și dovedească utilitatea în litigiile juridice și cu companiile de asigurări. Toate mașinile noi vor fi obligate să aibă instalate cutiile negre până în iulie 2024.

Cutia neagră, introdusă în polițele CASCO

Vești bune pentru șoferii care conduc prudent. Aceștia pot fi răsplătiți cu anumite reduceri la asigurarea automobilului personal, de când unele companii au introdus cutia neagră în poliţele CASCO, aparatul care monitorizează comportamentul în trafic al persoanei ce se află la volan.

Evaluarea se face cu ajutorul unui dispozitiv instalat pe bateria maşinii. Acesta înregistrează informaţii precum viteza cu care şoferul ia curbele, cât de frecvent frânează violent, dar şi eventualele evenimente din trafic, precum accidente.

 „Cât ai condus ziua, cât ai condus noaptea, câţi km ai parcurs, cât s-a condus pe autostradă. Cel mai important indicator ar fi acest scor cu cât este mai mic scorul acesta practic cu atâta înseamnă că ai un comportament mai bun şi ai un preţ la poliţa CASCO mai mic.”, a declarat Călin Matei, director general adjunct Groupama Asigurări, potrivit Digi 24.

Pe baza informaţiilor înregistrate de aparat, şoferii primesc un scor pe care fiecare şi-l poate verifica prin intermediul unei aplicaţii instalate pe telefonul mobil.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI