Oana Zăvoranu ajunge la DNA. Ce se întâmplă acum în procesul de șantaj al vedetei
Controversata Oana Zăvoranu nu are parte de momente de liniște, în ultima perioadă. Frumoasa vedetă se confruntă cu un proces de șantaj în cadrul dosarului privind clinica medicală deținută de actriță și doctorul care i-a administrat afacerea. Conform spuselor brunetei, în 2016 medicul respectiv i-a cerut diverse sume de bani pentru a achiziționa aparatură de performanță pentru clinica One Life. Ce se întâmplă acum în procesul de șantaj al vedetei.
Oana Zăvoranu ajunge la DNA
Frumoasa Oana Zăvoranu a rămas șocată atunci când a realizat că banii ei fuseseră folosiți pentru altceva, din moment ce în clinica sa nu se afla niciun aparat medical. Mințită și trădată, faimoasa actriță l-a acuzat pe medicul infractor că i-ar fi furat nu mai puțin de 800.000 de euro.
S-a întâmplat totul la sfârşitul anului 2016, când mi-a fost prezentat ca fiind un medic serios, dintr-o familie de medici. Nimic din CV şi aparenţe nu dădea de bănuit. Dispuneam de bani cash şi a început individul să-mi ceară diverse sume de bani, la ceas de noapte, pentru a cumpăra diverse aparate pentru clinică.
Când nu am găsit niciun aparat medical în clinica noastră, atunci am descoperit că e ceva putred. Soţul meu a găsit în 2018 nişte facturi falsificate, pe nişte aparate-fantomă.
Avocaţii la care am apelat au înregistrări video şi audio, când doctoraşul se milogeşte la mine. Acest individ este un şmecher, un profitor şi un escroc. Pe unde a fost a fost dat afară, pentru că a ciordit, pe româneşte”, a declarat Oana Zăvoranu la România TV.
Cum l-a prins Oana Zăvoranu pe medicul infractor
Oana Zăvoranu ajunge la DNA. Așa cum era de așteptat, doctorul respectiv a negat acuzațiile lui Zăvo prin intermediul avocatului său. Acesta i-a făcut o plângere penală cunoscutei actrițe, pe care a acuzat-o pe șantaj, dosar care a ajuns în atenția celor de la Direcția Națională Anticorupție.
„Din păcate, doamna Zăvoranu este într-o mare eroare. Clientul meu nu a avut disponibilitatea şi nici dreptul pentru a administra acea clinică. Aşa-zisele acuze nu au fost decât ameninţări, aduse de către Oana Zăvoranu”, a punctat Ioana Mateș la aceeași televiziune.
Controversata actriță a fost revoltată de reacția avocatului medicului. Oana Zăvoranu a menționat că infamul doctor i-ar fi cerut un timp de răgaz pentru a rezolva situația, dar nu au ajuns la un numitor comun:
„Sunt acte false, sunt acte semnate de el, sunt foarte mulţi martori care au participat la numeroase scandaluri pe care le-am avut cu el în clinică… A ajuns să spună la un moment dat că îi pare rău că m-a furat de un milion. Am înregistrarea audio. Noi mai voiam să-i şi năşim pe el şi pe soţia lui.
Ce nebuni… La un moment dat, l-am prins. El mi-a spus: «Eu nu am ştiut că nu ai 65 milioane de euro, că altfel nu mă băgam să fac ce am făcut.» Actele sunt la avocat. De la Spitalul Colentina, de unde a plecat distinsul doctoraş, a plecat tot din cauza unor ciordeli”, a completat Oana Zăvoranu, conform cancan.ro.