Oana Roman, din nou în vizorul cârcotașilor. A publicat o poză prelucrată în Photoshop și a fost criticată dur
Oana Roman a devenit iarăși ținta cârcotașilor, de această dată fiind vorba despre o postare de pe contul de Instagram al vedetei, ce a fost luată în vizor. Cei care îi urmăresc activitatea în mediul online au observat un detaliu cea mai nouă fotografie pe care soția lui Marius Elisei le-a împărtășit-o.
Oana Roman, din nou în vizorul cârcotașilor
Oana Roman a fost criticată aspru de către internauți, după ce a publicat o poză pe Instagram. Vedeta e acuzată că s-a folosit de programul de editare Photoshop în cazul respectivului portret pe care l-a postat, cu câteva zile în urmă. Nu este pentru prima dată când fiica lui Petre Roman stârnește astfel de reacții, ea fiind acuzată și în trecut, de alte câteva ori, că își prelucrează fotografiile.
Selfie-ul de pe Instagram al Oana Roman, în care le arăta fanilor o pereche de cercei pe care și i-a achiziționat de curând a fost criticat foarte dur. Vedeta nici nu s-a mai bucurat de noul cadou pe care și l-a făcut, pentru că pe lângă cei care îi apreciau accesoriile, au existat și internauți care i-au adus jigniri. danielsisofia
„Încearcă să fii doar tu, fără Photoshop! Arată-ne că ești originală fără să photoshopezi poza!”, i-a transmis o tânără Oanei Roman, prin intermediul secțiunii de comentarii, de pe rețeaua socială.
Oana Roman, frecvent în ținta cârcotașilor
Vedeta este adesea criticată pentru aparițiile sale, dar în ultima perioadă au existat mai puține astfel de episoade. Cel mai frecvent, însă, Oanei Roman i se aduc ofense legate de greutatea sa. Aceasta a slăbit foarte mult și își dorește să fie în cea mai bună formă fizică, dar se mai confruntă și cu jigniri din partea celor care îi urmăresc și comentează pozele postate pe Facebook sau Instagram. Fiica fostului premier se află într-un plin proces de transformare, pentru că obișnuiește să urmeze și diverse tratamente cosmetice.