Oana Roman a făcut anunțul. Ce se întâmplă în căsnicia vedetei

Oana Roman a făcut anunțul. Ce se întâmplă în căsnicia vedetei

De multă vreme Oana Roman este activă în mediul virtual, postând zilnic pe rețelele de socializare și povestindu-le fanilor ei despre orice noutate are loc în viața sa. Și nu de puține ori a discutat și dspre problemel de familie pe care le-a avut cu Marius Elisei.

Oana Roman a făcut anunțul

Recent Oana a dat un interviu în care a povestit despre relația sa cu Marius, cu sinceritatea caracteristică. A povestit despre suişurile şi coborâşurile relaţiei cu soţul ei, și espre cum e viaţa fără planuri şi a demonstrat încă odată că este un om extrem de optimist, chiar și în condițiile în care ne aflăma cum.

”A fost un an bun, eu nu îl văd ca pe un an greu. A fost un an foarte bun, pentru că mi-am găsit o casă extraordinar de frumoasă, a fost o schimbare la care nici nu visam. Am avut un noroc foarte mare de la Dumnezeu că ne-am găsit această casă absolut minunată, pe care am luat-o la un preţ nesperat de bun. A fost o schimbare extrem de pozitivă pentru noi, mai ales că perioada de izolare ne-a prins în casă nouă, cu grădină mare. Ne-a fost mult mai uşor.”, povestește vedeta.

Ce se întâmplă în căsnicia vedetei

Recentele probleme din căsnicia ei cu Marius au pus-o, nu de puține ori, în ipostaza de a da explicații, atât în presă, cât și pe rețelele de socializare, mai ales că fanii vedetei au năvălit cu zeci de întrebări la care așteptau răspunsuri. De altfel vedeta recunoaște că ea i-a învățat așa, având în vedere că a postat aproape tot pe rețelele de socializare, mai ales despre viața personală.

Oana Roman a făcut anunțul. Ce se întâmplă în căsnicia vedetei
Oana Roman a făcut anunțul. Ce se întâmplă în căsnicia vedetei

”Da, a fost o perioadă cu suişuri şi coborâşuri, nu cred că sunt singura care trece prin astfel de momente, însă cred că sunt printre puţinii care îşi asumă chestiile astea. Eu mi-am asumat faptul că am avut probleme. Ele apar, dispar, e cu bine şi cu rău cum e la toată lumea, numai că alţii nu vorbesc despre asta, ascund. Isabela este foarte legată de Marius, este tatăl ei, care a avut grijă de ea de când s-a născut. (…) În perioada de izolare a fost foarte bine, culmea. Am stat cu toţii împreună şi nu au existat probleme. Mai apar probleme din cauza faptului că se munceşte foarte mult, avem presiune foarte mare pe noi, pentru el nu este uşor să stea cu mama, care este o femeie în vârstă, cu tabieturile ei, iar el nu este întotdeauna fericit cu situaţia asta şi pot să-l înţeleg din anumite puncte de vedere.”, a mai declarat Oana Roman.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI