Oana Lis a început să facă bani online. Pentru ce o plătesc clienții ei
Celebra Oana Lis, ca mai noi toți, a avut de suferit de pe urma pandemiei, fiind obligată să-și închidă micuțul său birou de consultanță psihologică, dar, s-a reprofilat, iar acum îi este mai bine.
”Mai bine sunt propriul meu psiholog”
Oana Lis se descoperă în fiecae zi, în viața proefională, dar și în viața privată, alături de Viorel Lis cu care este căsătorită de peste 20 de ani. Este adevărat că și i s-a făcut pe plac de către soț și a fcăut cam tot ceea ce și-a dorit în toți acești ani. Nu de mult Oana recunoștea că unul din visele ei era acela de a deveni psiholog, lucru care de altfel s-a și întâmplat recent.
”M-am gândit că de ce să mai plătesc ore la psiholog, mai bine sunt propriul meu psiholog. Aveam planuri mari, mi-am deschis un cabinet de psihologie, însă pandemia mi-a dat planurile peste cap.”, povestește Oana.
Pandemia i-a dat peste cap visul, dar s-a reprofilat
Oana povestește că atunci când și-a deschi cabinetul avea doi clientți, dar odată cu venirea pandemiei a fost nevoită să-și închidă afacerea, reprofilându-se rapid spre orele de consultanță psihologică online, ceea ce îi este mult mai ușor și convenabil, cel puțin pentru moment, cu toate că, spune vedeta, a închiriat spațiul unde avea cabinetul unor amice de-ale sale.
”Aveam şi eu doi clienţi la cabinet şi a venit pandemia. Acum l-am închiriat unor prietene şi eu ţin cursuri de psihologie online. Am ţinut şedinte online mai mult pentru românii de peste hotare, ca să încep şi eu uşor, uşor, să-mi desfăşor activitatea. Am avut şi clienţi care au avut coronavirus.
Dacă testele erau mai ieftine poate continuam şi eu la cabinet, dar nu îţi dă mâna să dai 400 de lei pe un test. Sper la o lume mai bună, noi, românii, suntem obişnuiţi să socializăm. Singurătatea nu poate duce la lucruri bune. Eu nu eram de acord înainte să stai atâta pe Internet, dar acum este o necesitate şi măcar aşa eşti conectat şi socializezi.”, povestește Oana.