O tânară de 16 ani a dispărut de acasă în timp ce părinții dormeau. Descoperirea polițiștilor după ce au fost alertați
Disparițiile de acasă au devenit din ce în ce mai des întâlnite, astfel că, Poliția Română trebuie să fie mereu pregătită pentru astfel de semnale de alarmă. Din fericire, în multe situații, victimele sunt găsite în viață după căutări intense, însă există și cazuri dramatice în care nu se mai poate face nimic pentru salvarea acestora. Un caz îngrijorător a avut loc în Constanța, acolo unde o tânără de 16 ani a fugit de acasă în toiul nopții, îngrijorând extrem de tare părinții. Oamenii au mers la Secția de Poliție nr 4 pentru a denunța dispariția fetei. Ce au aflat oamenii legii.
Unde s-a ascuns adolescenta
Mare le-a fost uimirea polițiștilor atunci când au auzit din gura părinților ce s-ar fi putut întâmpla cu fata lor. Aceștia au anunțat oamenii legii că tânăra ar fi plecat în dimineața zilei de 29 mai, la ora 1:30, împreună cu iubitul său mai mare, în vârstă de 23 de ani. Iașar Balîm, adolescenta în vârstă de 16 ani, nu ar fi fost lăsată de părinți să aibă o relație cu acest băiat din cauza condiției sale delicate.Tânărul nu are un loc de muncă, iar faptul că este cu 7 ani mai mare decât fata lor, i-a făcut pe cei doi părinți să îi interzică tinerei o relație cu acesta.
Deși aceste lucruri ar trebui să se rezolve în familie, cei doi părinți au apelat la ajutorul polițiștilor, lucru care i-a șocat extrem de tare pe oamenii legii. Chiar și așa, oricine întâmpină probleme grave sau observă dispariția cuiva drag, este rugat să anunțe de urgență oamenii legii.
Pentru moment, fata este de negpsit, deși părinții s-au dus la prietenul fiicei lor acasă, unde în mod normal ar fi trebui să fie amândoi.
„La data de 29 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei IAȘAR BALÎM, de 16 de ani, din municipiul Constanța, județul Constanța.
La data de 29 mai a.c., în jurul orei 01.30, aceasta a plecat în mod voluntar de la domiciliu, fără a reveni până în prezent. Minora IAȘAR BALÎM are 1,55 m înălțime, 50 de kilograme, păr lung, șaten, ochi verzi. Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta în momentul plecării de la domiciliu”, a transmis IPJ Constanța.