O stațiune din România intră pe harta Europei. Are băi cu apă sărată: „Capitol nou în istoria comunei”
O nouă stațiune balneo-climaterică va fi înființată în România, după zeci de ani în care astfel de oaze de liniște și tratament sunt cele înființate pe vremea lui Ceaușescu. Ei bine, noua stațiune își propune să fie un nume cu greutate pe harta Europei.
O stațiune din România intră pe harta Europei
Așadar, vin vești bune pentru românii care caută relaxare, dar și tratament! O nouă stațiune va fi construită în România. Aceasta se află la 35 de kilometri de Cluj-Napoca, mai exact în localitatea Jucu.
Comuna se află într-o continuă schimbare de ani buni, iar ideea unei stațiuni care să valorifice lacurile de apă sărată din zonă este una destul de veche, care însă acum urmează să fie pusă în practică. Citește și Stațiunea din România perfectă pentru pensionari. Mii de români vin aici pentru băile termale, tratamentele binefăcătoare și peisajul idilic
”Am obținut statutul de comună turistică”
Primarul din Jucu, Dorel Pojar, a anunțat că va adăuga în intravilan 150 de hectare și va dezvolta o stațiune balneoclimaterică cu băi sărate, ce va atrage turiști din întreaga țară. Stațiunea va fi susținută prin parteneriate public-private și fonduri europene.
Noua stațiune va pune în valoare lacurile de apă sărată din zonă, recunoscute pentru proprietățile lor terapeutice, oferind o opțiune atractivă de relaxare și tratament pentru turiști din întreaga țară și, de ce nu, și pentru cei din afara țării.
”Este un vis mai vechi, transformat în realitate. Astăzi am deschis un nou capitol în istoria comunei noastre. Sperăm ca acest drum să fie plin de realizări și progres. Am obținut statutul de comună turistică de interes local și așteptăm fonduri pentru a realiza acest proiect”, a declarat primarul Dorel Pojar. Citește și Stațiunea în care a nins ca în povești în luna august. Meteorologii au fost uimiți, nu s-a mai întâmplat asta din 2004
Investițiile pentru cea mai nouă stațiune cu băi sărate în România vor proveni în principal din fonduri europene și guvernamentale. Acestea vor susține dezvoltarea infrastructurii locale, inclusiv rețele de apă și canalizare, modernizarea drumurilor și amenajarea unor parcuri.
Comuna Jucu, în ultimii ani a înregistrat progrese semnificative în infrastructura locală și modernizarea serviciilor publice, iar viitoarea stațiune promite să fie o atracție turistică majoră, oferind tratamente balneare și o oază de liniște pentru vizitatori.
Locuri de muncă pentru localnici
Stațiunea cu băi sărate din Jucu ar urma să fie o alternativă accesibilă pentru turiștii care sunt în căutare de relaxare și tratamente balneare aproape de Cluj-Napoca. Facilitățile moderne și amplasarea strategică ar putea atrage mii de vizitatori anual, contribuind la promovarea sa ca destinație turistică de top.
„Forul administrativ județean sprijină toate inițiativele care contribuie la dezvoltarea economică și socială a comunităților rurale, prin impactul pozitiv și sustenabil pe termen lung pe care-l produc. Investiția comunei Jucu este una importantă, iar construirea acestui centru balnear cu apă sărată va aduce beneficii atât pentru clujenii și ceilalți turiști care optează pentru tratament balneologic specific, cât și pentru localnici, prin locurile de muncă nou create și efectul pozitiv asupra operatorilor economici din zonă”, a declarat și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.