O româncă a plătit 2.000 de lei pe un câine de rasă. Ce a realizat când a ajuns acasă. Ce era patrupedul, de fapt

de: Sabina Anastasia
21 03. 2023

O româncă a plătit 2.000 de lei pe un câine de rasă, după care a aflat că animalul de companie nu era ceea ce își închipuise. Patrupedul a fost transportat ilegal peste granițe, fără ca noua proprietară să cunoască detaliile reale despre acesta. Vezi mai jos povestea Mariei, sibianca păgubită cu peste 1.000 de euro.

O româncă a plătit 2.000 de lei pe un câine de rasă

Maria s-a născut în Sibiu, iar în prezent locuiește în orașul Innsbruck din Austria. De multă vreme și-a dorit să își cumpere un câine de talie mică din rasa Pooddle Canish Mini Toy. Pentru că prețurile pentru astfel de animale de companie sunt scumpe în străinătate, a decis să și-l achiziționeze din țară.

Românca a analizat numeroase site-uri de anunțuri și, în cele din urmă, a găsit ce i-a plăcut. Pentru că locuia în Austria, unde este ilegal ca animalele de companie să fie transportate fără injecțiile obligatorii, s-a asigurat că viitorul său câine avea carnet de sănătate și pedigree.

Sibianca a decis să cumpere câinele din rasa Pooddle Canish Mini Toy, detaliile privind transportul acestuia fiind stabilite împreună cu proprietara. La scurt timp după tranzacția în valoare de aproximativ 2.000 de lei, animalul de companie a fost preluat de către româncă din localitatea Linz. Numai că fericirea noii stăpâni nu avea să dureze multă vreme.

Maria a observat că puiul de câine pe care l-a luat acasă avea burta mare și se scărpina deseori. Astfel, a decis ca, a doua zi, să îl ducă la medicul veterinar. Specialistul a informat-o pe proprietara animalului de companie că a transportat câinele ilegal, fără ca acesta să dețină CIP.

Ce este animalul de companie, potrivit medicului

Medicul veterinar a plasat animalul de companie în carantină pentru o perioadă de 21 de zile, administrându-i toate tratamentele stabilite prin lege. Câinele trebuie să fie ridicat de la specialist pe data de 4 aprilie. Doar că surprizele nu se opresc aici. Maria a dezvăluit că specialistul din domeniul veterinar crede că a cumpărat un alt animal decât cel dorit.

„Îmi pare rău că s-a întâmplat așa, pentru că eu mi-am dorit cățelul acesta. Doctorul mi-a zis că s-ar putea să nu fie rasa pe care am cumpărat-o eu, ci o corcitură. Dar asta nu mă mai interesează. Vreau să fie bine”, a spus Maria, potrivit Ora de Sibiu.

La aflarea tuturor detaliilor cu pricina, Maria a încercat să o apeleze pe cea de la care a cumpărat câinele, însă aceasta i-a blocat numărul și nu i-a mai răspuns la solicitări. În cele din urmă, românca din Austria a luat legătura cu ea de pe un alt număr de telefon.

„Mi-a răspuns foarte urât și a zis că nu e vina ei, ci a medicului. I-am spus că dacă voia mai mulți bani îi dădeam, dar să nu mă pună în situația asta că aici nu e ca în România, unde poți să ții un câine în curte și să nu te întrebe nimeni dacă e vaccinat. (…) Eu sper să nu îmi dea și amendă pentru că a ajuns cățelul în țară ilegal. Am făcut o greșeală. Mai bine luam din Austria cățel”, a mai spus Maria.

Citește și: A luat acasă un pui de pisică abandonat. Peste câteva luni, însă, a aflat ce era, de fapt, animalul. FOTO

Sibianca a plătit pentru câinele despre care credea că era din rasa Pooddle Canish Mini Toy suma de 450 de euro, echivalentul a aproximativ 20.000 de lei. Paguba este, însă, mai costisitoare, Maria fiind nevoită să mai plătească și alte 700 de euro, adică circa 3.500 de lei, pentru perioada de carantinare a animalului de companie.