O nouă zi liberă pentru români. Proiectul a fost depus la Senat și are toate șansele să treacă
Românii ar putea avea încă o zi liberă, grație unui proiect de lege depus la Senat. Un deputat PSD vrea să introducă o nouă sărbătoare în patrimoniul universal, zi în care românii să aibă liber.
Adrian Solomon, deputat PSD, a depus la Senat un proiect de lege care prevede o nouă zi liberă pentru români. Parlamentarul vorbește despre „oficializarea şi promovarea unei sărbători populare româneşti ancestrale incluse în patrimoniul universal în anul 2017”.
Potrivit Mediafax, deputatul ar vrea și ca autoritățile să organizeze, din bugetul propriu, diverse activități în acea zi.
O nouă zi liberă pentru români: ce prevede proiectul de la Senat
Proiectul de lege a fost depus la Senat și prevede ca ziua de 1 Martie să fie zi liberă.
„Se instituie ziua de 1 martie- Ziua Mărţişorului, ca zi de sărbătoare naţională. Ziua Mărţişorului poate fi marcată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice de drept public ori privat, prin organizarea şi/sau participarea, în ţară şi peste hotare, la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social, cultural, artistic sau ştiinţific, dedicate acestei sărbători naţionale, luând în considerare combinaţia culorilor albă şi roşie drept culori specifice ale zilei. Autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetere proprii în vederea organizării şi delurălii în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la art 2 în limita alocaţiilor bugetare aprobate”, se arată în propunerea legislativă.
Dacă proiectul trece, atunci românii vor avea încă o zi liberă, pe lângă cele prevăzute deja de legislația actuală.
Iată lista completă a zilelor libere din acest an:
- 1 ianuarie (marți) Anul Nou
- 2 ianuarie (miercuri)
- 24 ianuarie (joi) Ziua Unirii Principatelor României
- 26 aprilie (vineri) Vinerea Mare
- 28 aprilie (duminică) Paște ortodox
- 29 aprilie (luni) Paște ortodox
- 1 mai (miercuri) Ziua Muncii
- 1 iunie (sâmbătă) Ziua Copilului
- 16 iunie (duminică) Rusalii
- 17 iunie (luni) A doua zi de Rusalii
- 15 august (joi) Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie (sâmbătă) Sfântul Andrei
- 1 decembrie (duminică) Ziua Marii Uniri
- 25 decembrie (miercuri) Crăciun
- 26 decembrie (joi) Crăciun