O nouă autostradă se va construi în România. Când va fi inaugurat noul tronson de drum

de: Sabina Anastasia
20 04. 2024

Autostradă în curs de construire în România spre granița cu Ucraina – așa sună titlul unui material publicat de presa din țara vecină, aflată în plin război cu Rusia. Planurile pentru inaugurarea noului tronson de drum sunt puse în aplicare în ritm alert. Când va fi dată în folosință șoseaua modernă.

O nouă autostradă, pe direcția România-Ucraina

România intenționează să finalizeze construcția autostrăzii care leagă Bucureștiul și Siretul, așezarea situată în apropierea graniței cu Ucraina, până în anul 2026, transmit jurnaliștii de la Ukrinform.net. Informația a fost confirmată de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

„Recent, în România a fost aprobată construcția autostrăzii București-Siret-Porubne. Suntem obligați să luăm toate măsurile necesare pentru a întinde acest drum până la Cernăuți, Ternopil, Lviv, și mai departe până în Polonia, cu acces la autostrada spre Statele Baltice”, a declarat politicianul, explicând că drumul se va construi din fonduri europene.

Ce responsabilități și-au asumat autoritățile române

Președintele CJ Suceava a menționat că o autostradă care leagă Marea Neagră de Marea Baltică și Marea Egee reprezintă un demers strategic important pentru NATO. Afirmația vine în contextul în care Rusia face progrese în câmpul de luptă din Ucraina, iar îngrijorările privind atacarea unui alt stat cresc.

Dar, pentru ca punctul de control Porubne-Siret să permită trecerea unor și mai multe mărfuri, acesta trebuie extins, aspect detaliat în strategia prezentată pentru dezvoltarea infrastructurii de frontieră. Sunt prevăzute noi puncte de control la frontieră, modernizarea celor existente și nu numai.

Autoritățile din România se angajează să dezvolte legături feroviare până la granița româno-ucraineană în vederea creșterii volumului de mărfuri pentru operațiunile transfrontaliere între Ucraina și țările UE, au notat jurnaliștii sursei citate.

Guvernul de la București, singurul care a bătut palma pentru noul proiect cu Ucraina

„Granița cu România este una dintre cele mai importante pentru noi, datorită potențialului său uriaș… Având în vedere situația de la granița poloneză, trebuie să avem întotdeauna o alternativă cu privire la modul în care putem folosi punctele de frontieră pentru exporturi”, a spus șeful Agenției pentru Reconstrucția și Dezvoltarea Infrastructurii, Mustafa Nayem.

Proiectul în cauză este primul de acest fel încheiat de Ucraina cu vecinii săi, planul de dezvoltare a infrastructurii de frontieră fiind agreat la nivel guvernamental de ambele părți.

În următoarele două săptămâni, guvernanții de la București și Kiev urmează să solicite – împreună – ajutorul Comisiei Europene pentru finanțarea construcției de noi puncte de control și modernizarea celor deja existente, potrivit sursei citate.

„Ne vom asigura că proiectul va fi finalizat anul acesta”

„La rândul nostru (vorbește în numele agenției de stat – n.r.), ne vom asigura că anul acesta proiectul va fi finalizat și documentația pentru toate punctele de control din regiunea Cernăuți va fi evaluată.

Aici va fi punctul de control Bila Krynytsia, iar în regiunea Zakarpattia – Bila Tserkva. Sper că deja anul acesta vom avea planuri concrete pentru construirea acestor noi puncte de control”, s-a exprimat Mustafa Nayem.

Ce spun autoritățile române despre dezvoltarea punctelor de frontieră

Proiectul în cauză este primul încheiat între Ucraina și un stat membru UE privind ramificarea sistemului de dezvoltare a punctelor de frontieră, potrivit secretarului de stat Ionel Scriosteanu din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Scopul principal al proiectului în cauză este facilitarea circulației mărfurilor și a mijloacelor de trecere a frontierei de stat, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile române.