O mamă româncă a îngrozit Italia după ce și-a omorât fiul cu handicap sever. În ce chinuri a sfârșit băiatul
Un eveniment tragic a avut loc în Italia, protagonista fiind chiar o româncă, în vârstă de 45 de ani, care este acuzată că și-a ucis propriul copil. Femeia se află în arestul Poliției, reușind să șocheze atât comunitatea în care s-a întâmplat nenorocirea, cât și autoritățile.
Cum și-a omorât propriul copil
Potrivit presei internaționale, românca și-a omorât fiul de 14 ani după ce l-a lăsat în soare ore în șir, suferință care i-ar fi cauzat decesul. Femeia îl creștea singură pe băiat, tatăl acestuia fiind mort.
Până în acest moment, autoritățile nu au aflat de ce mama a recurs la acest gest criminal. Din păcate, băiatul său avea probleme psihice, dar și motorii, acesta suferind de tetraplegie, o paralizie în care sunt lezate toate cele patru membre.
Crima s-a petrecut în zona Catanese, din Italia. Potrivit autorităților, după ce l-a părăsit în soare până la deces, românca l-ar fi transportat pe băiat în patul său de acasă, ar fi dat drumul la aerul condiționat și ulterior ar fi cerut ajutor, fără să povestească ce s-a întâmplat, de fapt.
În urma autopsiei, medicii legiști au stabilit că motivul morții este expunerea îndelungată la soare, motiv pentru care, mama sa a fost arestată. De asemenea, Parchetul a decis că de vină pentru moartea copilului este chiar mama sa, care și-a lăsat fiul tetraplegic în soare ore întregi, fiindu-I provocată moartea, potrivit La Stampa.
“Suspecta, în calitate de părinte, și-a abandonat fiul în vârstă de 14 ani, pe care îl avea în custodie exclusivă (de fapt, tatăl decedase), o persoană incapabilă să se întrețină singură din cauza unor afecțiuni psihice și fizice, întrucât suferea de tetrapareză spastică și retard mintal sever; fapta sa ar fi constat în lăsarea minorului expus în mod prelungit la razele soarelui pentru o perioadă considerabilă de timp, ceea ce a dus la decesul acestuia”, a transmis sursa citată.
Carabinierii au reconstituit odioasa crimă, constatând că băiatul fusese ucis cu 36 de ore înainte ca mama să solicite ajutor. Băiatul a fost gpsit de oamenii legii mort pe pat, într-o cameră cu aerul condiționat pornit.