O mai ţii minte pe Natalia Oreiro? Cum arată actriţa la 47 de ani, timpul nu pare că a trecut pentru ea. Imagini de neratat

de: Andrei Simion
25 05. 2024

O mai ţii minte pe Natalia Oreiro? A făcut furori cu rolul lui Milagros din ‘Înger sălbatic’, lumea întreagă îndrăgostindu-se iremediabil de simpatica din Uruguay. Astăzi, actriţa are 47 de ani, iar timpul nu pare că a trecut pentru ea. Mulţi români nu au mai văzut-o de ani de zile pe îndrăgita artistă.

Ce mai face Natalia Oreiro? Actriţa a împlinit 47 de ani

Născută pe 19 mai 1977 în Montevideo, Uruguay, Natalia Oreiro a devenit rapid una dintre cele mai cunoscute și iubite figuri din industria de divertisment latino-americană. Oreiro și-a început cariera în anii ’90, inițial ca actriță în telenovele și  cântăreață.

Rolul care i-a adus faimă internațională a fost cel din telenovela „Înger Sălbatic” (1998-1999), unde a interpretat personajul Milagros Esposito. Serialul a avut un succes răsunător, nu doar în America Latină, ci și în Europa de Est, inclusiv în România, unde Natalia a câștigat o bază solidă de fani.

Pe lângă succesul în televiziune, a avut şi o carieră muzicală de amploare. Albumul ei de debut, „Natalia Oreiro” (1998), a fost urmat alte câteva care au dominat topurile. Piesele sale, cum ar fi „Cambio Dolor” și „Tu Veneno” au devenit emblematice şi cunoscute în întreaga lume.

CITEŞTE ŞI Cum arată Natalia Oreiro la 45 de ani. Boala rară de care suferă actriţa din „Înger Sălbatic”. Foto

La 47 de ani, Natalia nu doar că își păstrează farmecul și energia, dar continuă să evolueze și să surprindă publicul cu talentul său. Mai mult, nu este doar o artistă talentată, ci și ambasadoare UNICEF pentru Argentina și Uruguay, participând activ în campanii de sensibilizare pentru drepturile copiilor și protecția mediului.

Cum arată Natalia Oreiro la 47 de ani

Dincolo de carieră, Natalia Oreiro se poate numi o femeie norocoasă şi pe plan personal. Căsătorită din 2001 cu solistul trupei rock Divididos, Ricardo Mollo, aceştia au şi un băieţel în vârstă de 8 ani. Micul Merlín Atahualpa este implicat de ani de zile în proiectele umanitare ale mamei lui.

„Sunt norocoasă că fiul meu spune tot ce i se întâmplă. Deocamdată este un copil care își poate exprima clar emoțiile: dacă este fericit, dacă îl doare ceva, dacă îl deranjează ceva. Și este foarte respectuos”, spunea Natalia Oreiro, în urmă cu ceva timp.

Deşi au trecut ani de zile de când artista nu a mai fost prezentă pe posturile româneşti, aceasta pare neschimbată, iar apariţiile sale la evenimentele mondene dovedesc asta din plin. Cu o siluetă de invidiat şi un ten minunat, Natalia este o prezenţă care atrage toate privirile şi rămânând o figură iconică a divertismentului.

La 47 de ani, Natalia Oreiro continuă să fie activă în cariera sa artistică. Cu proiecte în derulare în televiziune, film și muzică,  nu arată semne de încetinire. Fanii așteaptă cu nerăbdare noile ei creații și apariții publice, știind că fiecare proiect va fi impregnat de pasiunea și talentul care au caracterizat întreaga ei carieră.

CITEŞTE ŞI O mai ţii minte pe Gabriela Spanic? Actriţa din telenovele e greu de recunoscut la 49 de ani, imaginile vorbesc de la sine