O mai ţii minte pe Anahi din „Rebelde”? Cum arată la 39 de ani. Actriţa are şi doi copii. FOTO

de: Bișinicu Andreea
28 01. 2023

În prima jumătate a anilor 2000, adolescenții din România urmăreau cu sufletul la gură peripețiile liceenilor Mia, Roberta, Lupita, Miguel, Diego și Giovanni în telenovela Rebelde, un adevărat fenomen la nivel global. Cum arată astăzi actrița Anahi. Are aproape 40 de ani și doi copii.

Anahi din RBD e neschimbată la 39 de ani

Anahi este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute actrițe și cântărețe de origine mexicană din lume. Frumoasa blondină a devenit celebră în România, la sfârșitul anilor 90, pe vremea când era doar o adolescentă, cu telenovela Prima Iubire.

În 2004, actrița a cunoscut succesul fulminant pe plan internațional cu telenovela Rebelde, cântând în trupa RBD alături de Dulce Maria, Maite Perroni, Christian Chavez, Alfonso Herrera și Christopher von Uckerman.

În prezent, Anahi are aproape 40 de ani, este căsătorită cu politicianul mexican Manuel Velasco Coello, căruia i-a dăruit doi copii, Manuel și Emiliano. Artista și soțul eu s-au cununat în anul 2015, urmând ca fiii ei să vină pe lume în 2017 și 2020.

Timpul pare să fi stat în loc pentru frumoasa divă. Anahi arată la fel precum adolescenta care a furat inimile românilor, în urmă cu aproape 20 de ani.

Trupul sculptat de zeiță, ochii mari de culoarea cerului, părul de Cosânzeană și zâmbetul de starletă de la Hollywood au rămas atuurile fizice incontestabile ale actriței.

Anahi a făcut parte din trupa RBD, fondată odată cu debutul telenovelei mexicane Rebelde. Artista și ceilalți cinci colegi ai său au făcut istorie, în perioada 2004 – 2008, susținând și un concert în vara anului 2007, la Arenele Romane, în turneul de promovare al albumului Celestial.

Citește și O mai ții minte pe actrița Marlene Favela? Cum arată „Pisica Sălbatică” la 20 de ani de la terminarea filmărilor

Trupa RBD s-a reunit și va susține turnee în 2023

Renumită pentru hiturile „Y soy Rebelde”, „Salvame”, „Solo quedate en silencio”, „Nuestro Amor” și „Que hay detras”, formația a scos pe piață 9 albume și a primit două nominalizări în cadrul premiilor Latin Grammy înainte de a-și anunța destrămarea în 2009.

La sfârșitul anului 2022, Anahi, Maite Perroni, Christian Chavez și Christopher von Uckerman s-au reunit pentru a realiza un concert virtual, în care au cântat cele mai cunoscute melodii ale trupei RBD.

Dulce Maria a lipsit motivat de la reuniune, devenind mamă pentru prima dată. În ceea ce îl privește pe Alfonso Herrera, Poncho și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a rămâne actor de profesie și să nu mai revină niciodată la cântat.

La 10 ani de la ultima lor apariție împreună pe scenă, cei cinci RBD au pregătit un nou turneu muzical, ce se va desfășura în 2023, în Mexic, Brazilia și Statele Unite ale Americii. Artiștii abia așteaptă să revină pe scenă și să cânte hiturile care i-au consacrat.

Citește și Cum arată Natalia Oreiro la 45 de ani. Boala rară de care suferă actriţa din „Înger Sălbatic”. Foto