O mai ții minte pe actrița Marlene Favela? Cum arată „Pisica Sălbatică” la 20 de ani de la terminarea filmărilor

de: Bișinicu Andreea
15 01. 2023

La începutul anilor 2000 cucerea inimile a milioane de bărbați și stârnea invidia tuturor domnișoarelor în telenovela Pisica Sălbatică, unde trăia o poveste de iubire cu Luis Mario Arismendi, jucat de actorul Mario Cimarro. Cum arată, astăzi, actrița Marlene Favela la 45 de ani. A divorțat și are o fiică.

Cum arată actrița Marlene Favela la 45 de ani

Marlene Favela nu are nevoie de nicio introducere, fiind considerată una dintre cele mai frumoase actrițe de telenovele din lume. Vedeta de origini mexicane a făcut furori în România datorită proiectelor televizate în care a fost implicată.

Acum 20 de ani, Marlene Favela cucerea inimile urmașilor lui Adam cu frumusețea ei exotică, în telenovela Pisica Sălbatică, iar în 2005, actrița i-a dat replica faimosului justițiar Zorro, în telenovela cu același nume.

Înaltă, superbă, cu ochii mari ca de gazelă, pielea măslinie, buzele cărnoase și formele voluptoase, diva stăpânea toate atuurile necesare unui model de succes.

Anii au trecut, însă Marlene Favela a rămas neschimbată, fanii ei fiind convinși că actrița ar fi descoperit secretul tinereții veșnice. La 45 de ani, bruneta are trupul unei adolescente și chipul unei păpuși de porțelan, dovada că a avut mare grijă de imaginea sa, de-a lungul anilor.

Citește și Îl mai ţii minte pe Mario Cimarro? Cum arată astăzi actorul de telenovele care a cucerit milioane de românce

Marlene Favela a divorțat acum 3 ani de tatăl fiicei sale

În plan personal, Marlene Favela a divorțat în anul 2020 de fostul ei soț, impresarul australian George Seely. Starul sudamerican și-a șocat admiratorii, atunci când a anunțat că i-a cerut separarea tatălui fiicei sale, Bella.

„Nu voi cere pensie alimentară. Eu singură mă voi ocupa de creșterea și întreținerea Bellei, așa cum am făcut-o din prima zi în care s-a născut.

Asta se întâmplă nu din cauză că tatăl ei nu vrea sau nu îi pasă, ci pentru că situația în momentul de față nu îi permite.

Nu doresc să lupt pentru aceste lucruri. Vreau ca fiica mea să crească în armonie. Vreau ca fiica mea să își iubească părinții în mod egal, pentru că amândoi avem aceleași drepturi.

Amândoi o iubim enorm de mult, iar ea nu a avut nicio vină atunci când noi am luat această decizie“, a mai spus ea.”, povestea Marlene Favela, în cadrul unui filmuleț postat pe rețelele sociale.

Citește și O mai ţii minte pe Barbara Mori din „Rubi”? Actriţa e de nerecunoscut la 44 de ani. E şi bunică. Foto