O învățătoare din Vâlcea a luat 2.000 de euro de la părinții elevilor săi. E ireal ce a făcut cu banii apoi

de: Alexandra Chivu
18 02. 2021

Scandal la o școală din Râmnicu Vâlcea după ce unii părinți s-au plâns directoratului că o învățătoare de la o clasă pregătitoare le-a cerut cu împrumut sume mari de bani, invocând diverse probleme în familie. Cadrul didactic a fost suspendat și este la un pas să fie exclus din învățământ. Conducerea școlii a strâns o lungă listă de acuzații, de la furt din magazine până la dependența de jocuri de noroc.

Între pedagogie și jocuri de noroc. O învățătoare din Vâlcea este cercetată de poliție după ce a luat 2.000 de euro de la părinții elevilor săi

Conducerea școlii gimnaziale numărul 13 din Râmnicu Vâlcea la care predă învățătoarea de câțiva ani recunoaște că probeleme sunt mai vechi, dar nu a putut dispune sancționarea acesteia pentru că până la începutul lunii curente niciunul dintre părinți nu a depus plângere oficială.

„Noi avem informații, pe surse, că este o împătimită a păcănelelor. Se mai zvonea și că împrumută bani de la părinți, de la diverse persoane. Lucrurile au căpătat o amploare mai mare, părinții s-au sesizat, refuză să-și mai aducă copii la școală având la catedră un asemenea cadru didactic și în condițiile acestea au avut și curajul să declare ce se întâmplă.

Avem declarațiile a cel puțin jumătate dintre părinții din clasa pregătitoare ce reclamă că au împrumutat-o cu diverse sume de bani pe care nu le-au mai primit. În acest moment, noi am contactat Comisia de Etică”, a declarat Ion Gheorghinaru, directorul școlii.

„A cerut 100 de euro, după aceea mi-a dat mesaj dacă pot să o împrumut cu 250 de euro. Prima dată mi-a spus că soțul trebuie să plătească ceva, apoi în mesaj mi-a scris că a împrumutat de la cineva bani și trebuie să-i dea înapoi ca să nu afle soțul. Unii părinți acuză că i-ar fi împrumutat cel puțin 2000 de euro”, a spus o păgubită.

Reprezentanții instituției de învățământ aveau la cunoștință de patru ani că femeia este dependentă de jocuri de noroc. A fost de patru ori și în comisia de disciplină, dar din alte motive, cum ar fi absențe la ore, limbaj nepotrivit la adresa copiilor și furtul banilor din fondul pentru manuale auxiliare. Banii au fost înapoiați până acum de soțul acesteia, care a primit doar sancțiuni financiare. Contactată de reporterii Digi 24, învățătoarea nu a vrut să răspundă acuzațiilor.

Cei implicați au luat atitudine după ce s-a aflat că aceasta este anchetată de furt 

Părinții și reprezentanții școlii au luat atitudinea tocmai după ce în spațiul public s-a aflat că învățătoarea este anchetată de poliție pentru că ar fi furat dintr-un magazin o jucărie în valoare de 130 de lei.

„O femeie de 43 de ani ar fi sustras dintr-un magazin dintr-un centru comercial un bun în valoare de 130 de lei. Polițiștii au început cercetările, întocmind un dosar penal pentru furt. În data de 4 februarie a început urmărirea in rem”, a informat Cătălin Udrea, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea.